”Trebuie să asigurăm mentenanţa trenurilor de călători. De asemenea, construim metrourile ce vor fi livrate din toamnă companiei Metrorex (pentru Magistrala 5, n.r.).
Pentru a asigura mentenanţa trenurilor pe care le vom livra către ARF (Autoritatea pentru Reformă Feroviară, n.r.) – 37 de trenuri, investim într-un depou nou care va fi în centrul Bucureştiului”, a declarat Gian Luca Erbacci, preşedintele pe Europa al Alstom, relatează News.ro.
În ceea ce priveşte terenul pe care se va afla depoul, acesta va fi fie închiriat, fie achiziţionat.
Citește și: Cât a ajuns o revizie banală, ulei și filtre, la Dacia Duster? Aproape cât un salariu minim
”Va fi o investiţie a Alstom. Vom mai face angajări, iar numărul angajaţilor noştri din România va continua să crească.
Prima parte (a investiţiei, n.r.) va fi gata la începutul anului viitor. Dar structura completă va fi finalizată integral în 2025, când vom livra producţia în serie. Trenurile sunt acum deja în construcţie”, a spus Gian Luca Erbacci.
În ceea ce priveşte contractul cu Alstom pentru 37 de trenuri noi, acesta a fost semnat în două etape, prima în martie 2022 când au fost achiziţionate 20 de rame, iar în toamna anului trecut la activarea extensiei de suplimentare cu încă 17 rame, tot InterRegio.
Primele unităţi din comanda totală de 37 de trenuri sunt în producţie la fabrica din Polonia.
Citește și: Șeful SANITAS Leonard Bărăscu: 11.000€/lună dublu față de cel mai bine plătit lider sindical francez
Compania Alstom este prezentă în România din anul 1994, iar în prezent are peste 1.200 de angajaţi în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.
În ceea ce priveşte proiectele companiei în România, Alstom va furniza trenurile şi sistemul modern de semnalizare pentru Magistrala 5 de metrou.
Totodată, compania asigură de aproape 20 de ani mentenanţa flotei metroului bucureştean. În plus, compania are în execuţie numeroase proiecte de reabilitare feroviară pentru CFR.