Sute de români și-au „rezolvat” facturile. Au fost prinși cu „intalații” de furat curent sau gaze

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 20.11.2022 - 09:28
Sute de români și-au „rezolvat” facturile. Au fost prinși cu „intalații” de furat curent sau gaze. / Foto: news.ro

Peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică și gaze, cu fel de fel de instalații improvizate, au fost descoperite de un singur furnizor de energie, în primele zece luni ale anului 2022. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la circa 10 milioane de lei.

SHARE

Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, a identificat, în perioada ianuarie – octombrie a anului în curs, 937 de cazuri de consum fraudulos, 496 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 441 la energie electrică. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la aproximativ 10 milioane de lei.

”Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat, în perioada ianuarie – octombrie a anului în curs, 937 de cazuri de consum fraudulos, 496 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 441 la energie electrică. Pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, au fost întocmite şi transmise către instituţiile abilitate 753 de plângeri penale, 650 pe segmentul de energie electrică şi 103 pe cel de gaze naturale”, a informat compania.

Citește și: FOTO Un taxi a intrat frontal într-un autobuz STB și a luat foc: șoferul mort, 4 clienți la spital

În 2021 (perioada aprilie-decembrie), au fost identificate 1.069 de fraude, din care 639 la gaze naturale şi 430 la energie electrică. Au fost transmise 416 plângeri penale, 77 pe segmentul de gaze naturale şi 339 pe segmentul de electricitate, relatează News.ro.

Circa 20,5 GWh furați, echivalentul consumului anual de electricitate a aproape 14.000 de apartamente

De cele mai multe ori, consumul fraudulos se realizează prin instalaţii clandestine, cu materiale de o calitate îndoielnică şi evident, fără nicio respectare a normelor de construcţie a instalaţiilor şi de siguranţă şi sunt executate de aşa-zişi „meseriaşi” ce nu au nicio calificare în domeniul energiei electrice sau al gazelor naturale. 

”Orice astfel de instalaţie improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicaţie etc. Pentru un câştig nesemnificativ în raport cu consecinţele posibile, iluzoriu, oamenii îşi riscă bunurile, locuinţa, afacerea, sănătatea sau chiar viaţa. Pot avea de suferit atât cei care „beneficiază” direct de consumul fraudulos, dar şi persoanele, locuinţele, agenţii economici din apropiere. Oare merită? Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile”, mai arată compania.

Citește și: Donald Trump are din nou cont pe Twitter. Va plăti 8 $ pe lună după ce i l-a restabilit Elon Musk

Cantitatea de energie sustrasă în cele 937 de cazuri descoperite în acest an se ridică la circa 20,5 GWh, valoarea estimată a prejudiciului fiind de aproape 10 milioane de lei.

Pentru o reprezentare comparativă, 20.5 GWh (20.500.000 kWh) înseamnă consumul anual de electricitate a aproape 14.000 de apartamente (la un consum mediu de 150 kWh/lună) sau de gaze naturale a peste 2.000 de apartamente (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an).

În 2021, cantitatea de energie consumată fraudulos a fost de aproximativ 28,3 GWh, iar valoarea acesteia de aproape 20.5 milioane lei.

Consumul fraudulos se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal

Totodată, consumul fraudulos reprezintă furt şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal.

”Delgaz Grid nu tolerează aceste acţiuni ilegale. De aceea, acţiunile de identificare şi limitare a consumului fraudulos derulate de specialiştii noştri au caracter permanent. Şi, nu în ultimul rând, consumatorii oneşti pot fi afectaţi într-o măsură mai mare decât companiile de distribuţie de aceste practici ilegale. De aceea, apelăm la spiritul lor civic, dar şi la reflexul de a se proteja de riscurile menţionate şi le solicităm să transmită situaţiile de potenţial consum fraudulos de care iau cunoştinţă”, precizează compania.

De asemenea, pentru siguranţa clienţilor, recomandă mai multe măsuri de prevenţie.

”NU lăsaţi persoane neautorizate să intervină la contoarele de energie sau gaze naturale. NU acceptaţi soluţii de interceptare a conductelor de gaze naturale sau cablurilor de energie venite din partea unor persoane care vă oferă posibilitatea unor consumuri mai mici. NU acceptaţi folosirea unor materiale care nu sunt dedicate instalaţiilor de energie electrică sau gaze naturale (ex. izolaţie cabluri cu bandă scotch, coliere de sârmă la instalaţia de gaz etc.)”, precizează compania.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 24.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 83.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te