vineri 17 octombrie
EUR 5.0884 USD 4.3642
Abonează-te
Newsweek România

Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române al lui Ion Iliescu

Data publicării: 15.02.2021 • 19:41
Ion Iliescu/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea
Ion Iliescu/FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

Senatul a votat desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu. Decizia a fost adoptată cu 80 de voturi „pentru”, 54 „împotrivă” și 0 abțineri. Din conducerea institutului mai făceau parte Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.

Social-democrații au anunțat încă din timpul dezbaterii acestui proiect de lege că nu susțin desființarea Institutului Revoluției Române și că se poziționează mai degrabă pentru a schimba legislația de funcționare a acestui institut, potrivit Digi24.

Liberalii au anunțat în schimb că vor vota pentru desființare și au ținut să facă două precizări, și anume că în Institutul Revoluției Române persoanele sunt numite pe viață, nu au un mandat limitat și că, de exemplu, în anul 2019, peste 70% din sumele alocate institutului s-au cheltuit pe salariile și sporurile personalului.

Desființarea institutului este un demers care a început în urmă cu un an și câteva luni. În decembrie 2019, guvernul liberal condus de Ludovic Orban a adoptat o ordonanță de urgență pentru desființarea Institutului Revoluției Române.

La acel moment, institutul s-a aflat în centrul unui scandal, după ce a decis să organizeze un concert în 22 decembrie, iar acest gest a fost calificat de mai multe organizații drept o jignire adusă memoriei eroilor Revoluției.

Practic, institutul ar trebui să analizeze ceea ce s-a întâmplat la Revoluția din 1989. Guvernul argumenta în acea ordonanță de urgență că activitatea institutului ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiți.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră