Șeful Wizz Air, despre numărul limitat de zboruri: Criza de personal a ţinut la sol o cursă din 15

DE Alin Crișan | 04.11.2022 - 22:42
Avion Wizz Air - Foto: Profimedia
Avion Wizz Air - Foto: Profimedia

Directorul executiv al companiei, József Váradi, explică de ce nu poate fi accelerată creşterea numărului destinaţiilor, ce efect au scumpirile din ultima perioadă asupra preţului biletelor şi de ce uneori au apărut întârzieri în programul zborurilor.

SHARE

– În septembrie, compania Blue Air a dispărut de pe tablourile de zbor ale aeroporturilor. Cu o lună înainte, Wizz Air a anunţat trei destinaţii noi de la Iaşi pentru sfârşitul acestui an. Vor apărea cât de curând şi alte curse noi la Iaşi?

– Haideţi să ne uităm pe cifrele de trafic. În acest moment, Europa se află la un nivel de 80 la sută din fluxul de pasageri dinaintea pandemiei. Cât priveşte Wizz Air, nu doar că a recuperat, dar a continuat să se dezvolte. În Iaşi, creşterea este de 130 la sută în comparaţie cu 2019, aşadar numărul zborurilor şi, bineînţeles, al pasagerilor e mai mult decât dublu. Pentru noi, România şi Iaşul sunt exemple de succes. Creşterea Wizz Air nu are legătură cu Blue Air. Sigur, urmărim foarte atent evoluţia şi cererea pieţei, dar capacităţile noastre nu sunt nelimitate dacă ne referim la numărul avioanelor pe care le putem aloca. Am anunţat destinaţii noi nu doar la Iaşi şi încercăm să fim cât se poate de flexibili când au loc schimbări precum suspendarea curselor Blue Air. Deja facem mai mult în Iaşi şi în Bucureşti, deschidem destinaţii noi, iar acesta este un proces continuu, în funcţie de cerere.

Citește mai multe pe ziaruldeiași.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te