Scandalul apei din Prahova l-a adus în lumina reflectoarelor pe ieșeanul care sare din sinecură în sinecură
Cine este ieșeanul care a făcut parte din Consiliul de Administrație al societății furnizoare de apă potabilă pentru zeci de mii de locuitori din Prahova și Dâmbovița.
Criza apei prin care trec locuitorii mai multor localități din Prahova și Dâmbovița în urma golirii unui lac de acumulare, pe motiv că apa devenise prea murdară din cauza aluviunilor aduse în cantități mari de râul care alimentează lacul (Doftana), a adus în atenție instituțiile naționale și pe cele locale din zonă care asigură furnizarea apei. Acuzele sunt reciproce, dar pe fondul lor au fost reamintite numele celor care s-au perindat la conducere. Printre aceste nume s-a strecurat și un ieșean: Lucian Jugrin.
Dacă, în 2019, singura lui sursă de venit declarată era indemnizația de consilier local, schimbarea Guvernului Dăncilă cu Guvernul Orban la sfârșitul acelui an a întors roata. În declarația de avere depusă pentru anul 2020, Jugrin conduce Cancelaria prefectului de atunci, Marian Grigoraș, și este membru în nu mai puțin de trei consilii de administrație: la Exploatare Sistem Zonal Prahova (furnizorul de apă principal din județul care nu mai are apă), la Engie România și la Fondul Local de Garantare (a creditelor pentru IMM-uri) din Sf. Gheorghe. Mia multe pe ziaruldeiasi