Recordul de frig de la Bâlea Lac, doborât după 35 de ani: -21,5 grade Celsius
Data publicării: 18.01.2021 • 10:11
Data actualizării: 18.01.2021 • 10:18

Minus 21,5 grade este minima istorică înregistrată în cursul nopţii de duminică spre luni la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, a declarat purtătorul de cuvânt al Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud de la Sibiu, Narcisa Milian.
"Temperatura minimă a fost azi-noapte minus 21 cu 5 grade, la Bâlea Lac, (anterior - n.r.) am avut minus 19 cu 6 în 1986", a explicat Narcisa Milian, pentru Agerpres.
Potrivit acesteia, este singurul record de temperatură negativă înregistrat în cursul nopţii de duminică spre luni din judeţul Sibiu.
În zona turistică Bâlea Lac se înregistrează luni şi cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu, de 203 centimetri.