Profesorul și preotul Vasile Răducă spune, într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro, că „din punctul de vedere al moralei creștine, relatiile sexuale sunt permise exclusiv în cadrul căsătoriei, altfel omul își poate duce viaţa şi fără să întrețină relații sexuale. Morala creștină nu este de acord cu utilizarea prezervativului”, însă apoi continuă cu o nouă absurditate, spunând că femeile au estrogeni cancerigeni, care sunt neutralizați de testosteronul bărbaților. Mai mult, susține și că femeile „ne mor de boli necruțătoare”, sugerând că „estrogenii nocivi” sunt de vină.
„Cea mai bună metodă contraceptivă și acceptată de Biserică este abstinența. Orice act sexual are urmări mult mai profunde decât simpla jubilare sexuală individuală a ambelor sexe şi are o finalitate. Spre exemplu, în timpului ciclului menstrual organismul femeii produce o serie de estrogeni. Unii sunt folositori organismului. Alții sunt și cancerigeni. Excesul de estrogeni poate fi nociv organismului femeii. Testosteronul din lichidul seminal masculin are menirea să neutralizeze efecul nociv al acestor estrogeni. Bineînțeles că sunt și cazuri speciale despre care nu am fost întrebat în emisiune. Din nefericire, în România ne moare femeia tânără, lovită de boli necuțătoare. De multe ori nu știm etiologia acestor situații”, susține profesorul Răducă, în punctul de vedere trimis Paginademedia.ro.
Preotul recomandă și o serie de cărți pe care oamenii le pot citi, între care și o carte scoasă de Provita media. Organizația Provita este cunoscută pentru pozițiile sale ultraconservatoare. Un afiș al Provita, din 2017, lipit în maternitățile din Capitală, susținea că femeile care fac întreruperi de sarcină se vor îmbolnăvi de cancer la sân și vor muri. Deși afișul făcea trimiteri la unul din centrele Provita și la un site care aparținea organizației, Provita s-a dezis de afiș cu jumătate de gură: „Ce este un afiș față de 400 copii omorâți zilnic în România?”.
Preotul mai susține și că femeile violate pot merge la doctor „unde primește îngrijiri igienice speciale” ca să nu rămână însărcinată.
Citește și: Prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă: Dacă o femeie violată rămâne gravidă, i-a plăcut
„Mi s-a adresat întrebarea dacă un copil conceput printr-un viol trebuie să fie avortat. In calitate de preot ortodox, eu am comunicat punctul de vedere al Bisercii care socotește că acest lucru nu trebuie făcut. Dacă minunea conceperii unui prunc s-a produs, acel prunc nu trebuie avortat, indiferent de condițiile în care pruncul a fost conceput. Se stie ca unirea celor două celule germinale nu se produce în momentul săvârșirii actului sexual, ci după mai multe ore. Din punct de vedere stiintific însă, eu nefiind medic ginecolog sau obstretician, dar prin prisma activității didactice fiind nevoit să parcurg literatura specializata ale cărei puncte de vedere le preiau, știu că cercetătorii în domeniul medical consideră că, în cele mai multe cazuri, violarea unei femei nu se soldează automat și cu rămânerea gravidă a acesteia. In cazul unui viol care ar presupune o eventuală stare de graviditate, în ciuda traumei suferite, victima are la dispoziție câteva ore în care ar putea ajunge la un centru medical specializat, unde primește îngrijiri igienice speciale (sau poate face ea însăși acest lucru), încât violul să nu se soldeze cu o sarcină”, spune Vasile Răducă, în punctul de vedere trimis Paginademedia.ro.
După ce a susținut că femeile în islam sunt „lighioane”, acum spune că „nu am nimic cu căsătoriile inter-etnice și inter-religioase. In calitate de teolog, am arătat un punct de vedere cu privire la antropologia islamică, comparativ cu cea creștină. Vă rog să citiți cel puțin Șura a IV-a din Coran. Veți vedea de câtă demnitate se bucură femeia în islam. Nu acuz și nu condamn punctul de vedere al islamului”.
Citește și: Universitatea București cere demiterea profesorului și preotului Vasile Răducă
Poziția preotului Vasile Răducă vine după ce, ieri, CNA a sancționat Radio Trinitas TV cu somație publică, în urma afirmațiilor făcute de acesta la radioul Patriarhiei despre religia musulmană, despre sex și despre sarcinile din viol.
De asemenea, rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, i-a solicitat decanului Facultăţii de Teologie Ortodoxă demiterea şi înlocuirea lui Vasile Răducă din funcţia de prodecan.
„Universitatea din Bucureşti se delimitează public de declaraţiile profesorului Vasile Răducă, pe care le consideră inacceptabile. Universitatea din Bucureşti îşi respectă misiunea de a promova şi de a susţine valori şi principii care să consolideze o societate democratică modernă, în care respectarea şi cultivarea demnităţii umane şi a valorilor umaniste, precum şi a rolului ştiinţei în evoluţia umanităţii reprezintă piloni fundamentali”, a explicat Universitatea din București, într-un comunicat de presă.