Povestea uriașului care își doarme somnul de veci la Mănăstirea Corbii de Piatră: Înecat la Potop

DE Alin Crișan | Actualizat: 17.05.2024 - 07:06
Povestea uriașului care își doarme somnul de veci la Mănăstirea Corbii de Piatră: Înecat la Potop - Foto: Profimedia Images
Povestea uriașului care își doarme somnul de veci la Mănăstirea Corbii de Piatră: Înecat la Potop - Foto: călătorul digital

Povestea uriașului care își doarme somnul de veci la Mănăstirea Corbii de Piatră. Legenda spune că acest gigant s-ar fi înecat la Potop. Corpul lui mumificat reprezintă un adevărat mister care nu a fost deslușit nici în ziua de astăzi.

SHARE

Parcă pierdut de lume, aruncat între dealurile argeșene de pe malul stâng al râului Doamnei, și străjuit la nord de munții Făgăraș, se găsește satul Corbi.

Povestea uriașului care îți doarme somnul de veci la Mănăstirea Corbii de Piatră

Din peretele de calcar al dealului unde se găseşte şi cascada, a ieşit la lumina zilei, datorită eroziunii apelor, trupul unui uriaş pietrificat cu o lungime de aproximativ 7 m! 

În zidul din vecinătatea mănăstirii se poate vedea ceva care seamănă cu corpul mumificat al unei persoane de dimensiuni mari. E poziţionat cu faţa în jos, ca și cum ar fi căzut, iar legenda vorbeşte despre un gigant care a căzut când a venit potopul.

În zid se disting clar picioarele, gleznele, şoldurile, pieptul şi capul, care s-a detaşat din stâncă, atunci când apele au spălat acest corp ca o mumie. Acum i se vede şi braţul drept, iar capul, căzut pe pământ se zăreşte în iarbă. Partea petrificată a gigantului care a căzut în iarbă, seamănă cu un craniu uman cu ochii în orbite, iar ochii sunt ei înşişi căzuţi din craniu.

Citește și: Povestea lăutarului român care cânta totul după ureche. A fost lăudat de un celebru compozitor

Proporțiile uriașului pietrificat în perete, sunt exact ca cele ale statuilor egiptene.

Aici, la Corbii de Piatră, întreaga așezare pare încremenită în timp. Atmosfera și liniștea stranie care te însoțește, de îndată ce calci pe acest pământ sacru, tinde să-ți preschimbe percepția asupra lumii înconjurătoare, potrivit argeșexpres.ro.

Pe peretele de gresie al stâncii, se poate vedea un fragment pietrificat de coloană vertebrală, la o scară mare. Alte dovezi a căror asemănare este izbitoare cu fizionomia umană, precum un os de picior pietrificat, dezvelit de prăbușirea unor bucăți de stâncă, dar și un cap uriaș pietrificat și îngropat în mod misterios în aceeași stâncă de gresie, nu pot fi trecute cu vederea.

Întrucât până în ziua de astăzi nu a fost efectuată o scanare cu aparatură și tehnologie modernă care să vadă în interiorul stâncii, nu putem ști cu certitudine dacă legenda uriașului îngropat aici este adevărată sau nu. Dar, dovada palpabilă care se găsește expusă în văzul tuturor, nu poate fi negată.

Misterul mănăstirii rupestre

Mănăstirea Corbii de Piatră se află pe raza satului Jgheaburi, comuna Corbi, județul Arges. Din datele istorice stabilite de specialiști rezultă că mănăstirea este un ansamblu rupestru ce datează din secolul XIV, care a fost reînființat în 1512,  de către domnitorul Neagoe Basarab.

La fața locului totul, mănăstirea pare un loc misterios, folosit în trecut de uriași. Biserica, trapeza mănăstirii și sala de mese sunt săpate în stâncă înaltă de 30 metri și lungă de 14,5, care există în zona respectivă.

Citește și: Povestea românului care a compus sute de șlagăre cântate de Moscopol și Zavaidoc. Sfârșește tragic

Tot în interiorul stâncii, se spune că a existat un spațiu special dedicat lui Neagoe Basarab, care servea pe post de instanță de judecată. Totul se derula în public, domnitorul judecând cu mulțimea lângă el. Pedepsele aplicate erau executate pe loc, fie biciuirea, fie spânzurătoarea.

Mănăstirea în stare avansată de degradare

Acum, Mănăstirea Corbii de Piatră se află într-un avansat stadiu de degradare. Deși picturile bisericești sunt de o valoare inestimabilă, prin vechimea lor, Ministerul Culturii nu se grăbește să le conserve prin lucrări de specialitate.

Situată în satul Jgheaburi, frumosul lăcaș de cult se ascunde în umbra unei stânci colosale. Chiar dacă este construită în piatră, biserica aduce căldură în inimile turiștilor și enoriașilor ce o vizitează an de an.

Citește și: Povestea „vasului cu îndrăgostiți” vechi de 6.000 ani. Descoperit în România, unic în lume

Din centrul comunei până la mănăstire distanța care trebuie parcursă pe jos se întinde de-a lungul a 20 de minute, timp în care vă puteți obișnui cu peisajul cu multă verdeață și oamenii gospodari ai locului.

Mănăstirea Corbii de Piatră a rămas, pentru localnici, locul ce aduce veșnic căldură sufletească. Un loc de refugiu departe problemele fiecăruia, un spațiu sfânt și deosebit. O parte importantă a ansamblului o reprezintă bisericuța de lemn care este un simbol la Mănăstirii Corbii de Piatră, potrivit cjargeș.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te