Nuțu Cămătaru, despre întâlnirea cu Adrian Năstase la închisoare: A lăsat ochii în jos

DE Adrian Costin | Actualizat: 25.11.2021 - 09:56

Interlopul Nuțu Cămătaru a povestit cum s-a întâlnit la închisoare cu fostul premier Adrian Năstase la solicitarea acestuia. Dezvăluirea a fost făcută în cartea scrisă de Codin Matinciuc despre Nuțu Cămătaru.

SHARE

Fostul premier Adrian Năstase l-ar fi căutat pe cunoscutul interlop Nuțu Cămătaru, în perioada în care aceștia erau închiși în Penitenciarul Jilava.  

Citește și: Richard, asasinul lui Emi Pian, și frații Ciprian și Grațian Pian, cât pe ce să scape din arest

În anul 2012, Nuțu Cămătaru executa la Jilava o parte din pedeapsa de șase ani primită în dosarul în care a fost judecat alături de fratele lui, Sile Cămătaru, pentru proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane, iar fostul premier, Adrian Năstase, era condamnat la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității”. 

Citește și: Nuțu Cămătaru: Puteam prelua Steaua, dar nu am vrut. Pe Becali „l-am ținut cu bani și cu șmecherie”

Nuțu spune că Năstase a cerut o întâlnire la închisoare

Nuțu Cămătaru i-a povestit lui Codin Maticiuc că fostul premier Adrian Năstase a apelat la gardienii de la penitenciar pentru a vorbi cu el. Când s-au întâlnit prima dată, interlopul a vrut să verifice o informație pe care o aflase de la cunoscuți, potrivit căreia Adrian Năstase ar fi insistat ca el să se reîntoarcă în închisoare, dintr-un motiv care ar ține de pasiunea pentru vânătoare a fostului premier.

Citește și: Polițist înregistrat cerșind șpagă, condamnat cu suspendare pentru reintegrare. Vine pensia specială

„A cerut voie gardienilor să vină să vorbim. M-a salutat și mi-a spus că vrea să mă cunoască. I-am zis: 'Dacă voiai Hollandul (pușcă de vânătoare – n.r.), puteai să-mi spui, că ți-l trimiteam'”, povestește interlopul în cartea lu Codin Maticiuc „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru”.

Citește și: Barbariile cămătarilor Barcsa și Frigur: Îi dă perversa când e singur săracu' pe drum

Năstase nu-și mai aduce aminte

„Nu îmi aduc aminte de o astfel de întâlnire. E greu de crezut de cineva, faptul că gardienii fac asemenea servicii de intermediere de întâlniri între persoanele aflate în penitenciar. Singura posibilitate de a mă intersecta și cu această persoană era pe traseul spre grefă, pentru că treceam printr-o curte interioară a unei alte secții din penitenciar.

E posibil să ne fi intersectat, dar nu am avut o astfel de discuție. Eu eram însoțit la grefă de patru mascați, care, dacă aș fi avut astfel de discuții, ar fi știut și ar fi raportat. Cei din penitenciar erau foarte precauți să nu intru în contact cu diverse persoane, eu fiind privit ca o persoană cu vulnerabilități”, a declarat pentru Gândul, fostul premier Adrian Năstase.

Și-a învățat copiii să nu-i urmeze calea

Interlopul Nuțu Cămătaru spune că nu vrea să fie un exemplu și că și-a învățat copiii să-i urmeze calea, chiar dacă unul dintre fii săi a ajuns la închisoare. Declarația a fost făcută la lansarea cărții scrise de Codin Matinciuc despre Nuțu Cămătaru.

„Am scris cu Codin această carte, eu nu am vrut să o scriu. Codin a fost la momentul potrivit şi la locul potrivit. (..) 

Nu vreau să fiu promovat cu această carte, nu vreau să se ia nimeni după mine, nici pe copiii mei nu i-am învăţat să îmi urmeze calea. Mie nu-mi trebuie promovare, eu sunt născut şi crescut în Bucureşti, credeţi-mă că mă cunosc şi pietrele de stradă.”, spune Nuțu Cămătaru.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te