Ucraina apreciază că incidentul este unul izolat şi s-a produs, cel mai probabil, din cauza acţiunilor de război electronic ale Federaţiei Ruse, conform News.ro.
Ministrul Apărării cere măsuri după incidentele cu drone: „Să se autodistrugă înainte de a intra în România”
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat, vineri, că a cerut autorităţilor din Ucraina ca dronele pe care le lansează să fie programate să se autodistrugă la intrarea în apele teritoriale româneşti.
”Suplimentar, în această interacţiune am trimis oficial ministrului Apărării din Ucraina o adresă semnată de mine, prin care i-am solicitat să ne confirme că orice dronă care este lansată de Ucraina în Marea Neagră este programată să se autodistrugă la intrarea în apele teritoriale româneşti.
Am cerut o condiţie care spune foarte simplu: dacă senzorii de pe dronă conştientizează local că poziţia este în apele teritoriale româneşti, să se autodetoneze fără control de la distanţă”, a declarat, vineri, Radu Miruţă.
Ministrul Apărării cere măsuri după incidentele cu drone: „Să se autodistrugă înainte de a intra în România”
Ucraina a răspuns la întrebările României cu privire la incidentul din Portul Constanţa din 5 iunie, a anunţat anterior Ministerul Apărării.
Ucraina a precizat că a pierdut comunicaţiile cu patru drone navale (USV) Sargan-3000 care se îndreptau către zona de Est a Mării Negre. Din acel moment, forţele ucrainene nu au mai avut niciun control asupra traiectoriilor celor patru drone şi nu au mai reuşit reluarea comunicării.
Citește și: Atac masiv cu drone asupra Moscovei, luni dimineață. Cele patru aeroporturi din Moscova, închise de urgență
Ţara aflată în război a comunicat României intervalul programat pentru detonarea dronelor, astfel încât personalul aflat în zonă a fost evacuat.