Maia Sandu: Este timpul unei adevărate revoluții în Moldova

DE Deutsche Welle | Actualizat: 27.07.2021 - 11:37
Maia Sandu: Este timpul unei adevărate revoluții în Moldova
Maia Sandu: Este timpul unei adevărate revoluții în Moldova

Președinta Maia Sandu a anunțat luni, la ședința de constituire a noului Legislativ de la Chișinău, o perioadă de transformare a țării și probleme mari pentru corupții din instituțiile statului.

SHARE

După victoria zdrobitoare a Partidului Acțiune și Solidaritate (creat de Maia Sandu) la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, șefa statului a menționat, în discursul rostit în fața noilor deputați, că oamenii politici au acum "o oportunitate istorică de a alinia politica la interesele cetățeanului, de a pune țara în ordine și de a o orienta către Europa":

"După atâtea eșecuri, măcar acum, la 30 de ani, să construim un stat pentru oameni, pentru toți oamenii, nu pentru găști care s-au folosit de încrederea cetățenilor ca să-și adune averi nemeritate și să-și subordoneze statul propriilor interese. Este timpul unei adevărate revoluții în felul în care este guvernată țara", a menționat Maia Sandu.

Citește și: Europa se închide, România se relaxează de la 1 august: festivaluri cu 75.000 de persoane

Toleranță zero față de corupție

Ea a precizat că ordinea în țară trebuie începută din Parlament, aceasta fiind cea mai importantă instituție în stat: "Legile adoptate trebuie să fie bune pentru oameni cinstiți, iar Legislativul trebuie să respecte legile și să nu le mai permită hoților să fure cu legea în mână. (...) În lupta cu corupția, Parlamentului îi revine un rol foarte important. Noul Legislativ trebuie să corecteze urgent legile ticluite anterior, care au legalizat schemele de corupție. O spun cu toată responsabilitatea, de la această tribună și din prima zi de funcționare a noului Parlament: Din acest moment, declar toleranță zero față de corupție, la orice nivel și în orice instituție. (…) Toți funcționarii publici trebuie evaluați după felul în care răspund așteptărilor cetățenilor. Funcționarii trebuie să înțeleagă - funcția publică nu este afacerea lor privată sau o sursă de îmbogățire a familiei. (…)

Verificarea integrității trebuie să înceapă de la conducătorii instituțiilor, pentru că mulți dintre ei au tolerat sau chiar au fost autorii numeroaselor scheme de corupție prin care au strâns mită de la cetățeni sau au furat din banii statului.

Conducătorii corupți și compromiși trebuie înlocuiți cu oameni onești, instalați în funcții pe bază de competență și după reguli clare, care trebuie elaborate în perioada următoare”, a declarat Maia Sandu de la tribuna Parlamentului.

Citește și: Pandemia de COVID a scăpat de sub control în Turcia, din nou, avertizează medicii

Schimbări în audiovizual și în business

În discursul său, șefa statului a trasat principalele reforme ce ar urma să fie demarate urgent în toate domeniile.

S-a referit inclusiv la mediu, cultură și la situația din audiovizual: "Aștept acțiuni ferme de la Guvern și Parlament pentru ca oamenii să nu mai fie mințiți la televizoare sau prin alte mijloace de presă. Minciuna nu poate fi justificată prin libertatea expresiei. Vreau să văd un Consiliu al Audiovizualului care nu mai face partizanat politic (...) Avem nevoie de o lege care să sancționeze dur manipularea și știrile false".

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te