Jandarmii, chemați pentru prinderea unui șarpe. Un echipaj de intervenție a fost solicitat, duminică, pentru înlăturarea unui șarpe din curtea unei case, în localitatea Sânandrei din județul Timiș. Reptila avea o lungime de aproximativ 1,5 metri.
Jandarmii, chemați pentru prinderea unui șarpe. Reptila avea o lungime de aproximativ 1,5 metri
Jandarmii timișeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită și anume capturarea și înlăturarea unui șarpe dintr-o gospodărie.
Un bărbat din localitatea Sânandrei a solicitat sprijin prin apel la numărul de urgență 112.
Citește și: Un bărbat s-a lăsat mușcat de doi șerpi veninoși în pivnița casei. A vrut un antivenin universal
Jandarmii au capturat reptila, care măsura aproximativ 1,5 metri, cu ajutorul unui dispozitiv specific și au eliberat-o ulterior în mediul natural, unde nu reprezintă pericol pentru populație, a comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, într-o postare de pe contul oficial de Facebook al instituției.
Jandarmii au prins șarpele din gospodărie și l-au eliberat în mediul natural al acestuia - Foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș
Intervenția jandarmilor a fost promptă și au reușit astfel să o liniștească pe soția apelantului. Aceasta, fiind gravidă, s-a speriat de șarpe.
La locul solicitării a fost direcționat echipajul de intervenție din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil.
Citește și: Jandarm care păzea sediul DNA Iași, arestat pentru cămătărie. Dobânzi de mii de euro pe săptămână
Jandarmeria recomandă persoanelor care observă șerpi în zonele locuite să își păstreze calmul, să nu se apropie de aceștia și să solicite sprijinul autorităților competente prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau prin apel la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș - 0256/222 229.