Realizările primăriei Capitalei, care au curs pe televiziuni și în mediul online mai ales în campania electorală, au fost plătite prin mai multe companii ale municipalității și au fost diseminate prin intermediul Companiei Municipale Publicitate și Afișaj.
Cele mai importante contracte de imagine, derulate de primăria București condusă de Gabriela Firea, au fost plătite prin intermediul companiilor din subordine :
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale a încheiat contracte cu Compania Municipală de Publicitate și Afișaj pentru promovarea programelor și proiectelor ASSMB în valoare totală de 10 milioane de lei.
Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu risc seismic a încheiat contracte cu Compania Municipală de Publicitate și Afișaj pentru servici de creație, producție, și promovarea în mediul online și difuzare tv în valoare totală de 8 milioane de lei.
Centrul pentru Seniori al Muniicpiului București a încheiat contracte cu Compania Municipală de Publicitate și Afișaj pentru servicii de promovare audio-vizuală, outdoor și online în valoare de 1,8 milioane de lei.
Direcția de Asistență Socială a încheiat contracte cu Compania Municipală de Publicitate și Afișaj pentru prestări de reclamă și publicitate în valoare totală de 7 milioane de lei.