miercuri 09 septembrie
EUR 5.2542 USD 4.5194
Abonează-te
Newsweek România

Drumul la serviciu, un coșmar în România. În 53 de minute, românii parcurg 17 km, iar olandezii, 63 km

Data publicării: 09.09.2026 • 13:50
Trafic de coșmar în București - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Trafic de coșmar în București - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Drumul la serviciu este un coșmar în România. Din cauza infrastructurii rutiere, feroviare și de transport în comun deficitare, în 53 de minute, românii parcurg, în medie, 17 km. În același timp, olandezii, de exemplu, parcurg 63 km. Iar italienii fac 42 km în 35 de minute.

Pentru milioane de europeni, naveta zilnică la birou este un ritual inevitabil, în care pierd timp prețios. 

Dar pentru unii, și mai ales pentru români, drumul spre și de la serviciu este un adevărat coșmar, arată datele unui studiu realizat de compania SD Worx.

În 53 de minute, românii care fac neveta la serviciu parcurg, în medie, doar 17 kilometri.

Citește și: București, marea capitală UE cu cel mai de coșmar trafic. Șoferii pierd 171 ore la volan, +15% față de 2024

Drumul la serviciu, un coșmar în România. În 53 de minute, românii parcurg 17 km, iar olandezii, 63 km

Conform unui studiu de trafic realizat SD Worx, timpul mediu zilnic de navetă la serviciu în Europa este de 48 de minute, informează euronews.com.

La prima vedere, această medie continentală nu pare mult mai mică decât timpul mediu pierdut în trafic de angajații din țara noastră. Dar diferențele de distanțe parcurse în aceeași unitate de timp indică modul în care românii sunt afectați.

Țări precum Italia și Slovenia reușesc să mențină timpii de călătorie zilnici relativ scurți, naveta la serviciu durând aproximativ 35 de minute, timp în care angajații parcurg 42 km. 

Citește și: București, singura capitală UE izolată rutier de Europa. Nu este legată de nicio autostradă

La polul opus, Belgia depășește oficial pragul de o oră, cu 61 de minute pe zi. Acest lucru este determinat de faptul că 13% din forța sa de muncă sunt „super-navetiști”, potrivit SD Worx, petrecând două ore sau mai mult pe drum - cea mai mare rată din Europa - 14% călătorind peste 120 de kilometri zilnic.

Și Suedia, și Irlanda raportează medii mari de navetă, de 57, respectiv 56 de minute. Dar în 57 de minute suedezii parcurg 53 km, iar în 56 de minute irlandezii parcurg 47 km.

Citește și: România, cea mai stresantă țară pentru șoferii începători. Scor 2,9 din 100 la calitatea drumurilor

Datele studiului de trafic realizat SD Worx arată, de asemenea, coșmarul navetiștilor din România.

Olanda și România au ambele o medie de 53 de minute pentru o navetă zilnică, dar dinamica este complet opusă.

Navetiștii din Olanda parcurg în medie 63 de kilometri, bazându-se pe o infrastructură eficientă pentru a gestiona călătoriile pe distanțe lungi.

Iar în România, navetiștii petrec aceeași „fereastră” de 53 de minute parcurgând o distanță medie mult mai scurtă, de doar 17 km, din cauza infrastructurilor de transport deficitare. 

Și navetiștii din Marea Britanie pierd, în medie, 53 de minute zilnic pe drum, dar distanța medie parcursă e de 31 km.

Timpii și distanțele medii de navetă din 16 țări europene

Belgia: 61 minute, 64 km

Croația: 41 minute, 37 km

Finlanda: 44 minute, 46 km

Franța: 46 minute, 50 km

Germania: 47 minute, 49 km

Irlanda: 56 minute, 47 km

Italia: 35 minute, 42 km

Norvegia: 51 minute, 47 km

Polonia: 47 minute, 41 km

România: 53 minute, 17 km

Serbia: 55 minute, 40 km

Slovenia: 32 minute, 42 km

Spania: 45 minute, 51 km

Suedia: 57 minute, 53 km

Olanda: 53 minute, 63 km

Marea Britanie: 53 minute, 31 km

 

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră