Sorin Mîndruțescu a fost denunțat de trei reprezentanți ai unor firme care l-au acuzat că le-a cerut bani, 865.000 de euro în total. În schimb, Oracle trebuia să le facă oferte avantajoase pentru licitații la care participau la diverse companii de stat precum APIA sau ROMATSA. Banii ar fi fost primiți prin transferuri bancare trecute drept împrumuturi, potrivit Digi24.ro.
„Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au efectuat, pe parcursul zilei de 7 august 2019, o serie de percheziţii în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
Ulterior, în urma audierii în acelaşi dosar penal, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Inculpatul Mîndruţescu Sorin Mihai, director general al filialei din Romania a unei companii multinaţionale din domeniul IT, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale)”, a transmis, joi, DNA.
„În calitatea menţionată anterior, inculpatul Mîndruţescu Sorin Mihai a pretins şi ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor firme din domeniul IT (parteneri acreditaţi ai companiei multinaţionale), pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să pună la dispoziţia acestora oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaţionale, astfel ca respectivele societăţi să poată să se înscrie şi să participe la anumite licitaţii publice organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat - Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Administraţia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA)”, se arată în ordonanţa procurorilor.
Licitaţiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziţia de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse şi aplicaţii software şi servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea şi adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitaţiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic şi mentenanţă.
„Suma totală de 869.413 euro a fost pretinsă şi primită de inculpat, cu titlu de mită, în opt situaţii, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013. Banii au fost primiţi fie în conturi personale ale inculpatului, fie în conturi ale unor societăţi controlate de inculpat”, a mai transmis DNA.
Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruțescu, s-a prezentat, miercuri seară, la sediul DNA pentru audieri, după ce procurorii DNA au făcut percheziții la sediul companiei, într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupție în cadrul unor contracte.
La ieșirea de la audieri, Mîndruțescu a afirmat că ”singurul lucru pe care aș dori să îl spun e că compania Oracle nu e parte din acest dosar. Noi considerăm că e vorba de o regretabilă neînțelegere”.
Citește și... Directorul general al Oracle România, la DNA: „Oracle nu e parte din acest dosar”