Un pensionar de 80 de ani a câștigat 2.700.000 € la loto. Ce a urmat e greu de imaginat. Acum e la închisoare
Un pensionar a câștigat loterie peste 2 milioane de euro. Apoi a luat o decizie uimitoare. Acum își va petrece ultimii ani din viață la închisoare. Povestea lui e foarte interesantă. Nimeni nu s-ar fi așteptat.
Un pensionar din Manchester, Marea Britanie, are o poveste incredibilă. La vâsta de 80 de ani a luat un premiu impresionant la loterie.
Dar în loc să își vadă de viața de pensionar și să se bucure de pensie și de marea avere câștigată, el și familia lui au decis că nu este de ajuns.
Bătrânul și-a construit un imperiu din vânzarea drogurilor. A fost condamnat și cel mai probabil își va petrece ultimii ani din viață după gratii.
Un pensionar de 80 de ani a câștigat 2.700.000 € la loto. Și-a făcut un imperiu din traficul de droguri
Totul a început în 2010. Bărbatul în vârstă de 80 de ani a câștigat uluitoarea sumă de 2,4 milioane de lire sterline (2,7 milioane de euro) la loterie. Dar, în loc să meargă în vancațe, să petreacă timp cu familia și să se bucure de viața la pensie, a decis să înceapă o nouă carieră - și a construit un imperiu al drogurilor. Cazul a ajuns acum în instanță.
John Eric Spiby și cei trei complici ai săi, inclusiv fiul său, sunt acuzați că au vândut droguri în valoare totală de 288 de milioane de lire sterline (aproximativ 332 de milioane de euro).
Din 2020 încoace, se spune că banda criminală a fabricat milioane de tablete asemănătoare tranchilizantului diazepam în mica casă de la țară a pensionarului din Wigan (lângă Manchester). Acestea erau de fapt droguri de clasa C. În Regatul Unit, această categorie include canabis, steroizi anabolizanți, benzodiazepine și GHB (care se găsește, printre altele, în drogurile folosite pentru viol la întâlniri).
Cum funcționa rețeaua pensionarului?
Anchetatorii monitorizau banda criminală de mai mulți ani. Conform unei declarații a poliției, Spiby ar fi achiziționat o clădire industrială în Swinton în 2021 „cu intenția de a o converti pentru a extinde capacitatea de producție a grupării”.
Un alt membru era responsabil în principal de supravegherea unui container maritim închiriat, unde erau depozitate milioane de pastile contrafăcute.
O companie-fantomă, care vindea aparent prese de pastile și mașini de ambalat, a fost înființată pentru a servi drept acoperire. Cu toate acestea, mafia drogurilor a fost în cele din urmă demascată.
Judecătorul a descris operațiunea bandei de traficanți de droguri drept „cea mai mare producție de droguri de acest gen descoperită vreodată de poliție”. Pensionarul a negat în instanță orice conspirație pentru fabricarea și distribuirea de droguri, dar probele împotriva sa au fost covârșitoare.
De asemenea, a fost condamnat pentru două capete de acuzare de deținere ilegală de arme de foc și a primit o pedeapsă totală de închisoare de 16 ani și șase luni.
Unul dintre complicii săi în traficul de droguri a mărturisit în instanță că Spyby era „șeful și organizatorul” bandei de traficanți de droguri.
Citește și: 550.000 pensionari iau în plus la pensie între 565 lei și 22.150 lei. Ce au muncit?
Judecătorul a spus că pensionarul era „membrul cel mai în vârstă, atât ca nume, cât și ca rol”.
Fiul lui Spyby a fost condamnat la nouă ani de închisoare, iar ceilalți doi infractori (9,5 și 12 ani) vor trebui, de asemenea, să petreacă următorii ani după gratii, scrie morgenpost.de.
Citește și: Pensie crescută cu 10% pentru 150.000 de pensionari. Primesc și restanțe de 1.000 lei. Document