Rusia condiționează pacea în Ucraina. Serghei Lavrov cere un regim marionetă aservit direct lui Putin la Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov susține că Rusia va accepta garanții internaționale de securitate pentru Ucraina doar în condițiile existenței unui regim favorabil Moscovei. Declarațiile vin în contextul negocierilor intense de pace dintre SUA, Rusia și Ucraina.
Rusia este dispusă să accepte garanții internaționale de securitate doar pentru o Ucraină prietenoasă cu Moscova, a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de agenția Interfax.
Rusia condiționează pacea în Ucraina. Serghei Lavrov cere un regim marionetă aservit direct lui Putin la Kiev
Potrivit oficialului rus, guvernul de la Moscova nu cunoaște în prezent detaliile înțelegerilor dintre Statele Unite și Ucraina privind garanțiile de securitate. Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții susținute la Moscova.
„Dacă scopul este de a păstra actualul regim (Zelenski n.red) într-o parte a teritoriului fostei Ucraine pentru ca apoi acest regim să fie utilizat drept cap de pod pentru amenințări la adresa Rusiei, atunci... astfel de garanții cu greu vor asigura o pace fiabilă”, a afirmat Lavrov.
Șeful diplomației ruse a subliniat că Moscova este deschisă unor acorduri privind securitatea colectivă în regiune, însă acestea trebuie să includă explicit și securitatea Rusiei.
În acest context, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat recent că un acord privind garanțiile de securitate oferite de Statele Unite este aproape finalizat. Serghei Lavrov s-a referit în mod direct la comentariile secretarului de stat american Marco Rubio.
La Washington, Rubio a afirmat miercuri că partea americană și-a definit poziția în acordul privind garanțiile de securitate, însă implementarea acestuia depinde de reacția Rusiei. El a precizat totodată că astfel de garanții ar putea deveni aplicabile doar după încetarea ostilităților.
În fața senatorilor americani, Marco Rubio a exprimat îngrijorările administrației SUA cu privire la desfășurarea de trupe europene în cadrul unor eventuale garanții de securitate.
Potrivit acestuia, slăbiciunea militară a statelor europene ar impune o susținere consistentă din partea Statelor Unite, ceea ce ar putea genera „potențial obligații într-un viitor conflict”.
Negocierile privind un posibil aranjament postbelic sunt în desfășurare din luna noiembrie, implicând SUA, Ucraina și statele europene. Moscova a fost informată constant de negociatorii americani cu privire la evoluțiile discuțiilor, notează dpa.
În paralel, confruntările militare continuă cu intensitate ridicată pe front. La sfârșitul săptămânii trecute, cu medierea Statelor Unite, delegații ale Ucrainei și Rusiei au purtat primele discuții directe după o perioadă îndelungată.
O a doua rundă de negocieri este programată pentru duminică, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, de această dată fără participarea oficială a SUA, deși unele agenții internaționale susțin că reprezentanți americani ar putea fi totuși prezenți.
Nou ordin pentru soldații ruși pe frontul din Donbas
La Kiev, șeful adjunct al administrației prezidențiale, Pavel Palisa, a declarat că trupele ruse au primit un nou termen pentru ocuparea completă a regiunii Donbas.
„Planurile ocupanților ruși nu s-au schimbat și acum obiectivul lor este este să ajungă la granița administrativă a regiunii Donbas până la sfârșitul lunii martie începutul lunii aprilie”, a afirmat Palisa, adăugând că acest termen se alătură altor obiective similare ratate anterior.
„Personal, nu văd nicio posibilitate ca Rusia să-și îndeplinească acest obiectiv”, a precizat oficialul ucrainean, menționând intenția Moscovei de a crea zone tampon în regiunile Harkov, Sumî și Dnipropetrovsk.