Spargere, în plină zi, în biserică! Doi tineri au fost surprinşi de camerele de supraveghere ale lăcaşului de cult din Tulcea, în timp ce erau la furat.
Au furat bani chiar din biserică
Hoţii, un băiat şi o fată, intră nestingheriţi în edificiu, se asigură că nimeni nu îi vede şi blochează uşa principală. Imediat se duc glonţ la geanta femeii de la lumânări, şi la sertarul cu bani şi pleacă cu suma de 700 de lei.
Filmarea a ajuns şi la poliţişti, care i-au identificat imediat pe cei doi, şi spun că este doar o chestiune de timp până când îi vor prinde. Băiatul şi fata sunt clienţi vechi ai oamenilor legii.
Trei ani la „răcoare” după ce a furat chiar din casa Domnului
Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe tânărul de 23 de ani din Neamţ la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
Din pedeapsă se scade perioada petrecută de hoţ în arest preventiv, de la data de 6 iunie şi până la pronunţarea instanţei.
Ionuţ Berea (23 de ani) din Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, este acuzat că în noaptea de 2 spre 3 iunie a intrat în biserica Sf. Mare Mucenic Mina din Tulcea (din Orăşelul Copiilor), de unde a sustras mai multe bunuri,. La două zile după furt, oamenii legii l-au identificat, iar pe data de 6 iunie acesta a ajuns după gratii.
Citește și: FOTO Delia, în genunchi la Untold. Artista era la un pas să leșine: „Aproape l-am pierdut”