Publicaţia The Guardian notează peste 80% din români au susţinut o interdicţie asupra guvernului, privind capabilitatea acestuia de a aduce schimbări legislative prin ordonanţe de urgenţe şi aprobarea amnistiilor în cazurilor de corupţie.
„Nu consider aceste alegeri ca pe o victorie pentru partidele de opoziţie, ci ca pe o înfrângere pentru PSD. (...) Am înţeles mesajul de la 26 mai.
Nu am discutat despre sistemul de justiţie, nu am lăsat pe nimeni să se implice în acel subiect...Mi-ar plăcea să mă întorc la agenda care se concentrează mai mult asupra cetăţenilor şi mai puţin asupra sistemului de justiţie", a adăugat aceasta pentru jurnaliştii de la The Guardian, citați de Mediafax.
Precum Brexit în Marea Britanie, lupta împotriva corupţiei şi schimbările din justiţie au dominat discuţiile politice din România în ultimii ani, subliniază publicaţia, amintind că România se află printre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, potrivit organizaţiei Transparency International.
O altă sursă a tensiunii între Bucureşti şi Bruxelles a fost cauzată de negocierile privind şefia Parchetului European. Laura Codruţa Kovesi, fosta şefă DNA, nu este sprijinită de Guvernul român, însă a obţinut susţinerea Parlamentului European.
Dăncilă a declarat, referitor la această problemă, că Laura Codruţa Kovesi trebuie „să îşi rezolve problemele cu justiţia" înainte de a îşi asuma un astfel de rol.
„Dacă acele acuzaţii au fost reale? Nu ştiu dacă sunt reale, sau nu, este doar o ipoteză, însă sunt de părere că imaginea României va fi afectată şi vreau ca imaginea ţării mele să fie una bună", a afirmat premierul român.
Cu toate acestea, jurnaliştii de la The Guardian notează că Viorica Dăncilă înfruntă propriile probleme de imagine, fiind acuzată că numirea sa în funcţia de premier a fost în interesul lui Liviu Dragnea.
„Aceste acuzaţii vin din partea Opoziţiei. Premierul este cel care conduce guvernul. Domnul Dragnea nu venea la Guvern şi nici nu dădea indicaţii", afirmă Dăncilă.