Garda de Mediu Bihor va cere sprijinul Europol, pentru a amenda organizatorii austrieci ai unui concurs de off-road care a avut loc săptămâna trecută în mai multe județe din România, inclusiv în Bihor.
Ei au intrat cu mașinile de teren în aria protejată Muntele Șes, lucru complet interzis.
Comisarii de mediu vor trimite amenzi acasă și pentru cinci șoferi austrieci, pe care i-au prins chiar în timpul competiției în pădure, cu ajutorul unor motocicliști voluntari, conform Bihoreanul.
SuperKarpata Trophy 2023, cum s-a numit concursul care a început pe 14 mai, a presupus parcurgerea unui traseu off-road prin județele Bihor, Sălaj și Bistrița.
Austrieci prinși făcând offroad într-o arie protejată din Bihor de motocicliști voluntari
Concurenții au putut să-și aleagă singuri ruta, cu condiția să nu iasă din perimetrul delimitat de organizatori, iar pentru această distracție fiecare șofer a plătit o taxă de înscriere de 3.000 de euro și încă 900 de euro pentru copilot.
Potrivit site-ului concursului, concurenții înscriși au fost din 8 țări: Austria, Belgia, Elveția, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda și Slovenia.
În Bihor, cele 38 de echipe înscrise, cu un total de 81 de autovehicule de teren, au pornit din satul Șișterea, ca apoi să treacă prin aria protejată Muntele Șes, care se întinde pe teritoriul orașului Aleșd și al comunelor Aușeu, Borod, Bratca, Brusturi, Derna, Lugașu de Jos, Popești, Suplacu de Barcău și Șinteu.
Accesul cu vehicule off-road într-o arie protejată este interzis în România, așa cum de altfel este interzis și în Austria, țara de origine a organizatorilor concursului.
Fără nicio autorizație
Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au început o anchetă privind SuperKarpata Trophy 2023 chiar în prima zi a concursului, când un bihorean a reclamat că i-a văzut pe off-road-iști că au intrat într-o pădure din apropiere de Aleșd, pe Valea Lionii, deși accesul pe acest drum era interzis prin barieră. Lanțul barierei de acces era, însă, tăiat.
Mașinile pe care bărbatul le-a văzut aveau sigla Romsilva și drapelele României și ale Austriei, dar șoferii lor nu vorbeau românește.
Reclamantul, membru al Clubului Sportiv Geto-Dacii Liberi, afiliat Federației Române de Motociclism, i-a însoțit pe comisarii de mediu pe teren, ajutându-i să-i ajungă din urmă pe concurenți.
Așa au reușit comisarii de mediu să identifice cinci cetățeni austrieci, înscriși la SuperKarpata Trophy 2023, și care le-au furnizat și documentele pe care le aveau de la organizatori: o hartă și o adresă a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, prin care instituția își asigura sprijinul pentru „proiectele sau evenimentele care promovează imaginea României”, dar „sub rezerva respectării de către organizatorii evenimentului a dispozițiilor legale incidente, inclusiv obținerea eventualelor autorizații, avize, hotărâri necesare”.
Altfel spus, o hârtie fără prea mare valoare, dar pe care austriecii o prezentau ca pe o „carte verde” care le-ar fi permis să facă ce vor!
Nici Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, nici altă instituție românească nu a eliberat însă niciun aviz pentru această competiție, care nici nu ar fi putut să se desfășoare în zonele ocrotite.
Au intrat și peste două situri arheologice
Direcția pentru Cultură Bihor a comunicat că vehiculele off-road au intrat peste două situri arheologice: „Așezarea La Tene de la Peștiș - Dealul Osoi” și „Așezarea Neo-Eneolitică de la Peștiș - Piatra Jurcoaiei”.
Doar unul dintre situri, cel de pe Dealul Osoi, a avut urme ale automobilelor, de 2-3 cm în sol. „În urma analizării acestora, s-a constatat că deplasarea care a avut loc în interiorul sitului arheologic nu a scos la suprafaţă vestigii arheologice. Integritatea sitului arheologic nu a fost afectată”, a transmis Direcția pentru Cultură Bihor.
Instituția a precizat și că n-a primit nicio adresă din partea organizatorilor privind acest traseu, iar acum îi va amenda: „Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor va lua măsurile legale care se impun, inclusiv sancţionarea contravenţională a organizatorului evenimentului pentru realizarea de activităţi neautorizate care pot afecta siturile arheologice”. Deocamdată, însă, Direcția nu a dat informații privind cuantumul amenzilor.
Amenzi pentru organizatori și șoferi
Din Bihor, off-road-iștii au plecat în județele Sălaj și Bistrița, unde au avut jandarmii pe urme, motiv pentru care competiția s-a și încheiat cu o zi mai repede decât era preconizat, pe 19 mai.
Între timp, Garda de Mediu Bihor a continuat să documenteze flagranta încălcare a legii, iar marți a decis și sancțiunile pentru austrieci.
Potrivit comisarului-șef Sever Șerbănescu, organizatorul concursului va fi amendat cu suma de 50.000 de lei, iar cei cinci șoferi prinși în flagrant și legitimați, cu sume între 5.000 și 10.000 de lei.
Pentru a-i putea sancționa pe cei care au încălcat legea, Garda de Mediu Bihor va cere sprijinul Poliției Bihor și Europolului, astfel încât să afle adresele de domiciliu ale sancționaților, unde să le trimită amenzile. La controlul din teren, cei cinci șoferi nu au prezentat decât pașapoarte, iar în aceste acte nu sunt notate adresele de domiciliu.
Pe de altă parte, în periplul lor prin Bihor, off-road-iștii au trecut și peste un sit arheologic ocrotit, tot din apropiere de Aleșd, așa că și Direcția pentru Cultură Bihor a început o verificare.