Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, marţi şi miercuri, o parte însemnată a teritoriului va fi afectată de precipitaţii sub formă de ploaie, fiind emise coduri de atenţionare meteorologică.
Potrivit MAE, este emis cod portocaliu de precipitaţii sub formă de ploaie pentru regiunile Kârdjali, Haskovo, Yambol şi Burgas, unde cantitatea de precipitaţii va atinge valori de 40 - 60 mm. De asemenea, este cod galben de ploaie pentru regiunile Smolyan, Stara Zagora, Gabrovo, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovişte, Sliven, Şumen, Razgrad, Varna, Dobrici şi Silistra, unde cantitatea de precipitaţii va fi atinge valori de 20 - 40 mm.
CITEȘTE ȘI: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux
Autorităţile bulgare recomandă urmărirea cu atenţie a evoluţiei meteorologice din zonele respective, adaptarea vitezei la condiţiile de trafic şi respectarea cu stricteţe a semnalizărilor rutiere temporare şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului.
Pe perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere.
Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg, cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" -www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.
CITEȘTE ȘI: Cu amanta gravidă în trei luni, Reghe anunță că divorțează. Anamaria Prodan: Laurențiu e Soarele meu
Cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, cei interesaţi pot consulta pagina www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din Bulgaria - www.customs.bg; referitor la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758, potrivit Agerpres.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, sofia.mae.ro, ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, ww.meteolaram.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.