Alexandru Rafila: Care sunt activitățile care s-ar putea relua după 15 mai

DE Octavia Constantinescu | 21.04.2020 - 18:05
Inquam Photos - Ilona Andrei

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat, marți, că, treptat, după 15 mai, ar trebui redeschise, treptat, cabinetele stomatologice, frizeriile sau magazinele de haine.

SHARE

Totodată, Rafila a atra atenția că activitățile cu public, precum spectacolele, probabil nu vor fi reluate în 2020. 

„În ceea ce privește mallurile, eu cred că trebuie să se redeschidă diverse tipuri de magazine, de unități comerciale. Trebuie să găsim o soluție. Cabinetele stomatologice, una sunt urgențele și una e să nu tratezi diverse afecțiuni. Cabinetele trebuie să ne gândim cum să le repornim după data de 15 mai, mai ales că în cabinetele stomatologice există echipament de protecție. Frizeriile, coaforul, toate țin de o viață normală și trebuie să existe un acces la astfel de instituții. Nu știu dacă mall-urile în sine se vor redeschide pentru că sunt zone aglomerate”, a precizat Alexandru Rafila, la Digi 24. 

Acesta a vorbit și despre relaxarea măsurilor pentru populație. Rafila a mai declarat că autoritățile și-au propus repornirea progresivă a economiei. 

„Noi nu suntem în cea mai favorabilă situație în acest moment și trebuie să reflectăm și să găsim soluții pentru repornirea progresivă a economiei. (…) Se poate găsi o soluție și în cazul companiilor. Cine poate să lucreze de acasă să lucreze, sau să fie făcute ture, 3 zile și 2 zile de exemplu. Activitățile care presupun apropierea persoanelor, să existe o foarte bună instruire a personalului. Sunt lucruri care se deprind și care trebuie repetate încât să devină o obișnuință”, a spus profesorul Rafila.

Intervalul orar folosit acum de persoanele peste 65 de ani ar putea fi modificat odată cu încălzirea vremii.

„În plus, față de aceste măsuri sunt și alte recomandări pe care le dă OMS pentru activitatea fizică a copiilor. Ar trebui să aibă în fiecare zi o activitate fizică individuală, o activitate fizică pentru persoanele vârstnice, în casă sau în afară și să ne gândim și la alte elemente care să facă acceptabilitatea măsurilor de distanțare care se vor menține încă o perioadă de timp. Trebuie să suplimentăm la orele de vârf mijloacele de transport, nu să le reducem. Mi se pare total nepotrivit intervalul 11-13 pentru persoanele vârstnice, odată cu venirea căldurii. Aș alege mai degrabă primele ore ale zilei sau seara”, a mai precizat președintele Societății Române de Microbiologie.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te