UPDATE: Avocatul Copilului, despre lucrarea pedofilului: Doar mi-am exprimat opinia științifică
În calitate de adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului - Avocatul Copilului, Ioan Gânfălean câștigă peste 9.800 de lei pe lună.
Conform celei mai recente declarații de avere, din 2020, acesta deține, împreună cu soția sa, două terenuri intravilane în Alba Iulia, un apartament, o casă de locuit și o casă de vacanță, toate în Alba Iulia. Cei doi au și trei mașini (Renaut Megane -2011 , Renault Clio -2017 și Volvo - 2013) și un scuter Yamaha (an de fabricație 2004) și au vândut o mașină Seat Leon pentru suma de 5.000 de euro.
Cu un an înainte, cei doi au vândut o mașină Volkswagen Passat, pentru suma de 7.300 de euro, conform declarației de avere din 2019. În această declarație de avere, nu apare nici o referire la mașina Renault Clio, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, Gânfălean a cumpărat-o anul trecut.
Ioan Gânfălean nu declară nici un cont în bancă. Anul trecut, el a încasat 117.853 de lei de la Avocatul Poporului, adică peste 9.800 de lei/lună, iar de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, încă 11.662 de lei. Soția sa, Mirela Gânfălean, este grefieră la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Gânfălean este conferențiar al Facultatea de Drept și Științe Sociale, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia și este angajat la Avocatul Poporului din 2004, anterior fiind consilier coordonator al Biroului Teritoral al Avocatului Poporului, conform CV-ului său public.
Numele lui Gânfălean apare în mai multe scandaluri publice: astfel, în 2016, acesta a dat unor deținuți o recomandare scrisă pentru a elabora o lucrare științifică, în baza cărora deținuții au scăpat mai repede de închisoare.
Între acești deținuți, se numără și un pedofil englez, Richard Paul Dorday, care a scris o lucrare despre trauma pe care o simte un condamnat când ia contact cu mediul penitenciar, conform publicației locale Gazeta de Dimineață.
Gânfălean a declarat, la vremea respectivă, că nu știa pentru ce era condamnat bărbatul a cărui lucrare a coordonat-o, doar cuprinsul lucrării. „Cartea scrisă de Richard Paul Dorday nu are deloc legătură cu minorii, cu copiii. Vă rog să mă credeţi că eu m-am uitat doar din punct de vedere ştiinţific şi didactic. Nicio clipă nu m-am gândit că e ceva care este incompatibil cu funcţia mea. Pentru ce a făcut, eu consider că domnul Dorday şi-a ispăşit pedeapsa şi vă spun încă o dată că nu am ştiut că este pedofil”, spunea Gânfălean.
Un al doilea scandal în care este implicat Gânfălean datează din 2018, când la Avocatul Copilului a fost organizat un concurs pentru ocuparea a 18 posturi, dar a fost anulat din cauza nerespectării regulamentului, la sesizarea unor organizații civice, conform relatării senatorului USR Vlad Alexandrescu. Legat de această situație, Gânfălean a acuzat că sunt „șicane” din partea celor care nu doresc ca Avocatul Copilului să funcționeze.
Un mare eșec recent al lui Gânfălean este de anul trecut, când în spațiul public au apărut mai multe cazuri de copii sedați în centrele de plasament. Avocatul Copilului și Avocatul Poporului s-au sesizat după un material al ProTv, susținând, însă, că, după ce au discutat cu directorii centrelor, au constatat că „nu se fac abuzuri, în sensul că copiilor care nu au dizabilităţi li se administrează sedative, neuroleptice.” Nimeni nu a discutat însă și cu copiii.
Newsweek România a transmis o serie de întrebări Avocatului Copilului, ale căror răspunsuri le va publica îndată ce le va primi.
Citește și: Adjuncții lui Weber: Ionel Nicolae are o pensie specială de la MAI de peste 10.000 de lei pe lună
Adjuncții lui Weber: Zsolt Molnar, deputat la 29 de ani, a vorbit în Parlament o oră în patru ani
Donație ca de la mamă la fiică: Renate Weber i-a dat fetei ei 100.000 de euro, "dar manual"