Prețurile la mâncare în Thassos, mai mici ca în București: Gyros la farfurie – 9€, Burger – 6€, Tzatziki – 3€
Thassos, „Insula românilor”, intră deja în pre-sezon, vremea fiind bună. Iar românii care au ajuns acolo pentru vacanța de Paște au început să posteze pe rețelele sociale prețuri. La fast-food, sunt mai mici ca în București: Gyros la farfurie – 9 €, Burger – 6 €, Tzatziki – 3 €.
Insula Thassos, cea mai apropiată insulă grecească de România (aproximativ 600 de kilometri cu mașina de București), este una dintre destinațiile de vacanță preferate de zeci de mii de români, pentru vacanța de Paște și/sau cea de vară, oferind peisaje idilice, un raport preț/calitate/servicii bun și opțiuni de distracție și relaxare aprope pentru orice gust.
Citește și: Prețul la motorină și benzină, gaură în bugetul de vacanță în Thassos sau Halkidiki. Cât costă drumul?
Prețurile la mâncare în Thassos, mai mici ca în București: Gyros la farfurie – 9€, Burger – 6€, Tzatziki – 3€
Un membru al Forum Grecia a postat recent pe Facebook fotografii cu meniul de la un fast-food din Thassos.
Și, surpriză. Cel puțin acum, în pre-sezon, prețurile la mâncare sunt mai mici, de exemplu, ca la București. La băuturi, sunt cam la fel.
Citește și: S-a deschis un nou punct de trecere a frontierei între Bulgaria și Grecia. Scurtează drumul spre Thassos
- Gyros pita: 5 € (25 lei)
- Hot dog: 4 € (20 lei)
- Nuggets: 5 € (25 lei)

- Gyros la farfurie: 9 € (45 lei)
- Souvlaki (frigărui) de porc la farfurie: 9 € (45 lei)
- Souvlaki (frigărui) de pui la farfurie: 9,5 € (47,5 lei)
- Piept de pui la grătar la farfurie: 9,5 € (47,5 lei)

- Burger: 4 € (20 lei)
- Burger dublu: 6 € (30 lei)
- Burger Black: 7,5 € (37,5 lei)

- suc / Cola / ice tea: 1,8 € (9 lei)
- fresh de portocale: 4 € (20 lei)
- bere la sticlă de 0,5 l: 4 € (20 lei)
- bere la halbă (330 ml): 3,5 € (17,5 lei)
- carafă vin de 0,5 l: 6 € (30 lei)

În comparație, la fast-food-urile din București, o shaworma (echivalent gyros) la farfurie costă în jur de 50-60 de lei, iar un burger nici la van-urile de pe stradă nu găsești sub 40-45 de lei.