Povestea fascinantă a ultimelor orologii din Iași, primul oraș cu „ceas public” din România
Acordurile Horei Unirii răsună pe parcursul a 42 de secunde şi sunt urmate de bătăile pentru oră.
„Pe turnurile bisăricilor mai înnalte a fieştecăruia cvartal se vor aşăza ceasornice spre arătarea ceasurilor şi a sferturilor”. Aşa glăsuia una din prevederile din anexa „Reglement muniţipal pentru oraşul Eşii”, cuprinsă în „Reglementul Organic al Moldovei”, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1832.
Adică exact acum 190 de ani. În 1832, în Iaşi funcţionau trei orologii. Niciunul dintre ele nu mai există azi. Cel mai vechi, primul din Ţările Române, a fost instalat în turnul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”, construit în 1638.
Ceasul a rezistat cutremurelor şi năvălitorilor dinspre est, dar şi secularizării lui Cuza, care a pus lacăt mănăstirii. Restaurarea complexului monahal începută în 1882 a inclus demolarea turnului şubrezit de vreme şi trimiterea orologiului în Franţa, pentru reparaţii. Nu s-a mai întors de acolo. Ce s-a întâmplat cu celelalte? Câte orologii cu valoare de adevărat monument avem acum în Iaşi, şi care este povestea fiecăruia?
