O româncă, prima femeie din lume care ajunge într-un an la cei doi Poli ai Pământului: Avea 60 ani

DE Alin Crișan | Actualizat: 09.01.2023 - 19:01
Uca Marinescu - Foto: Uca Marinescu website
Uca Marinescu - Foto: Uca Marinescu website
Uca Marinescu
Uca Marinescu

Uca Marinescu, exploratoarea din România care a parcurs într-un an distanța dintre cei doi Poli. Este prima femeie ca vârsta care a ajuns la o asemenea performanță.

SHARE

Uca Maria Marinescu este o exploratoare care a parcurs pe pământ, la vârsta de 70 de ani, cu piciorul, echivalentul distanţei de la Pământ la Lună. Acum are 82 de ani, iar distanţa parcursă s-a dublat între timp.

Pe urmele lui Racoviță 

În 1998 Maria Uca Marinescu revenea de pe continentul sud-american după o spectaculoasă călătorie pe urmele lui Emil Racoviţă şi ale vasului Belgica. Au urmat zeci de locuri ale planetei în căutarea omului şi a umanului, a arhetipurilor de pe cele cinci continente, din America de Nord până în America de Sud şi din Alaska până în Mongolia şi Siberia, de la Polul Nord din Antarctica până în Papua Noua Guinee, de la Polul Sud până în Africa şi Nepal, din India şi Tibet până în Europa.

Citește și: 900.000 de lei pentru două sensuri giratorii amplasate în București. Nicușor Dan: „Rezistă în timp”

Uca este prima femeie ca vârstă şi a treia din lume care ajunge într-un singur an la cei doi poli geografici ai Pământului
Maria Uca Marinescu s-a născut la 15 mai 1940, în Gheorghieni, județul Harghita.

A absolvit Institutul Național de Educație Fizică și Sport în 1960. Încă din tinerețe a practicat sportul fiind Campioană Națională de Juniori la pentatlon în 1960 și apoi Campioană Națională Universitară la aruncarea discului în 1961.

Din 1961 și până în 1982 a fost antrenoare a Lotului Național de Juniori la Atletism. Până în 1997 a predat discipline sportive ca profesor. Începând din 1990, până în anul 1998, a participat la expediții în China-Tibet, Rusia-Caucaz, Canada, India, Nepal, a refăcut traseul navei „Belgica”, în echipajul căreia s-a aflat și Emil Racoviță. În 1999, a realizat o expediție africană, iar în 2000, a efectuat o călătorie pe vechile trasee ale vikingilor.

Citește și: Și-a înscenat propria răpire ca să scoată 1.500 € de la mama sa: Planurile, făcute „praf” de Poliție

În 2000, a devenit expertă în Departamentul de Educație Olimpică a Comitetului Olimpic Român.

Prima femei din lume care ajunge la cei doi Poli ai Pământului în același an

Uca Marinescu este prima femeie din lume care a ajuns într-un singur an la cei doi Poli Geografici ai Pământului, la 61 de ani

În 2001, a reușit performanța unică de a atinge pe schiuri Polul Nord și Polul Sud. A fost cea mai vârstnică femeie din lume care a atins această performanță.

Citește și: Prințul Harry, „vizitat” de mama sa după ce a apelat la o femeie „medium”: Ce i-ar fi spus Diana

În 2003, a explorat și Australia-Tasmania. Din 2004, a călătorit în Alaska, Irlanda, Maroc, America de Sud. În 2007 și 2009, a revenit la expedițiile zonelor polare.

Uca Maria Marinescu este membră a Societăţii Române de Geografie, colaboratoare a Muzeului de Ştiinţele Naturii „Grigore Antipa” şi al Institutului de Cercetări Antropologice al Academiei Române, precum şi membră a Asociaţiei Americane de Geografie. A fost invitată, pentru a ţine prelegeri, la diverse universităţi ale lumii, „Windhoec” (Namibia), „Bizerte” (Tunisia), „Pune” (India), „Fairbanks” (Alaska) etc. şi a devenit cetăţean de onoare al mai multor localităţi. A atins, după spusele proprii, cei trei poli: Nord, Sud şi Magnetic, a fost pe cinci continente, vizitând peste 100 de ţări, „plus satisfacţia de a simţi pulsul oamenilor, de a cunoaşte alţi oameni care sunt la fel ca şi noi şi în mijlocul cărora m-am simţit întotdeauna bine”.

În perioada 1990-1996, a călătorit în China, Tibet, India, Nepal şi văile caucaziene din Rusia. În 1996, a traversat Canada, de la est la vest. În 1997-1998, a parcurs singură drumul străbătut de expediţia „Belgica” spre Antarctica. În 2000 a parcurs vechile drumuri maritime europene folosite de vikingi, din Norvegia şi Islanda până în Groenlanda. 

Citește și: FOTO Orașul unde femeile nu pot naște și noaptea ține 4 luni: Este cea mai nordică așezare din lume

În 2001 a făcut parte dintr-o expediţie internaţională care a atins Polul Nord, după ce a străbătut 116 km, în 13 zile, şi Polul Sud, după 120 km, străbătuţi în 11 zile, pe schiuri, potrivit life.ro. 

În 2003 a explorat, printr-o expediţie solitară, Australia şi Oceania. În 2004 a ajuns singură în Alaska şi masivele Denali-Mc. Kinley şi Wrangel-St. Elias şi a escaladat gheţarii Kennicot şi Ruth. În 2005 a călătorit prin Mongolia, Buriata şi Siberia şi a escaladat, în premieră românească, masivul Altai, cu vârfuri de peste 4.000 m.

Cine este Uca Marinescu? 

Maria Uca Marinescu (n. 15 mai 1940, Gheorgheni, județul Harghita) este o exploratoare română. Ea deține în prezent funcția de președinte a Comisiei de Sport și Mediu din cadrul Comitetului Olimpic Român. Ea este prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului. Ambele performanțe au fost realizate în cadrul unor expediții polare ghidate de tipul "ultimul grad", potrivit enciclopediaromâniei.ro

Citește și: FOTO&VIDEO Sezonul în Thassos a fost deschis de români. Plajă și băi în mare la început de ianuarie

Ca o recunoaștere a meritelor excepționale, la data de 15 iulie 2002, președintele României i–a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te