Cinci membri ai Asociaţiei NapocAro au pornit, sâmbătă, într-o expediţie de aproximativ 9.000 de kilometri, cu trei autovehicule Aro, până la Capul Nord (Nordkapp), în Norvegia, considerat cel mai nordic punct al Europei.
Cinci membri ai Asociaţiei NapocAro au pornit, sâmbătă, într-o expediţie de aproximativ 9.000 de kilometri, cu trei autovehicule Aro, până la Capul Nord (Nordkapp), în Norvegia, considerat cel mai nordic punct al Europei.
Lucian Roșu a înălțat steagul României pe vârful Muztagh Ata, la altitudinea de 7.546 de metri, în vestul Chinei, pe 8 august. El a povestit pentru Newsweek ce a implicat ascensiunea pe Muztagh Ata, vorbind, de asemenea, despre conflictul dintre populația uigură și statul chinez.
Primul român care a încheiat „Circuitul celor şapte vulcani” vrea să urce pe Everest, pe cel mai înalt vârf din lume - 8.848 metri. Alpinistul din Petroșani și-a planificat în detaliu expediția în Nepal.
Suleman, fiul magnatului pakistanez Shahzada Dawood, care se afla pe submarinul care s-a scufundat în apropierea epavei Titanicului, era îngrozit de expediție și a mers doar pentru a-i face pe plac tatălui său, conform declarației sorei mai mari a miliardarului.
Uca Marinescu, exploratoarea din România care a parcurs într-un an distanța dintre cei doi Poli. Este prima femeie ca vârsta care a ajuns la o asemenea performanță.
Un cuplu din Italia a plecat din Veneția și au plănuit să ajungă pe Lampedusa, o insulă situată între Sicilia și Africa de Nord, acolo unde credeau ei că ar fi marginea „discului” planetar. Pntru asta și-au vândut inclusiv mașina.