În 1990, Bianca Brad câștiga titlul de Miss România. Deși s-a bucurat de succes, problemele nu au ocolit-o. În urmă cu mai mulți ani, Bianca Brad a pierdut o sarcină. Vedeta a încercat să treacă peste depresie și s-a dedicat fundației pe care a deschis-o în numele fetiței sale nenăscute.
Citește și: Cotescu: Bolnav, refuză să anuleze spectacolul. „Nu putem trimite publicul acasă”.Moare în 3 zile.
În urmă cu 7 ani, Bianca a fost diagnosticată cu cancer la sân. De curând, a anunțat că a câștigat lupta cu nemiloasa boală.
Rezultatele sunt bune
„Am eu ce am cu „coincidențele” pentru că s-au întâmplat de prea multe ori și în situații foarte speciale, ca să mai cred că este vorba doar de niște simple…” coincidențe”.
Le iubesc pentru că mă duc într-o zonă de siguranță și confort psihic și emoțional… Mă fac să mă simt luată în brațe, mângâiată și asigurată că nu sunt singură și că sunt ocrotită.
Știu că unii oameni iau în derâdere astfel de lucruri. Cu toate astea le voi împărtăși aici pe cele mai recente. Poate ajută pe cineva, cumva.
A venit timpul să repet CT-urile și RMN-urile pentru control. Întâmplarea a făcut să fiu programată pentru CT de ziua Sf. Narcis (dr. Narcis Masala este minunatul doctor imagist, la care merg de când am fost diagnosticată, în 2015), pentru RMN de Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (prenumele altor doi doctori minunați – Dr. Viișoreanu, care m-a operat și dr. Rîcu, la care am făcut radioterapia).
Iar rezultatele, BUNE! Slavă Domnului!, le-am primit de Sf. Nectarie – despre care simt să spun că mi-a fost stâlp, ghid, mentor… Luminița de la capătul tunelului, de-a lungul călătoriei mele sprâncenate pe poteca vindecării, din 2015 încoace. Până și culoarea albă a halatului de unică folosință, care de obicei este verde, a contribuit la starea mea de bine. Agățați-vă de orice gând care vă face bine, care vă aduce liniște în suflet, oricât de mic sau de caraghios ar părea. Nu suntem singuri. Cineva, Acolo Sus, ne iubește! Vorba lui Albert Einstein: „Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.' Să fim sănătoși la minte, trup și suflet, și să avem parte de cât mai multe coincidențe vindecatoare„, a scris Bianca Brad pe Facebook.
Ce face azi
În vârstă de 55 de ani, fostul fotomodel este instructor de pilates. După ce a descoperit cât de mult o ajută acest sport, fizic și mental, ea a dorit să ajute și alte femei. Silueta pe care o are se datorează în mare parte orelor de pilates. „N-am fost tot timpul chiar atât de slabă.
După sarcini am rămas cu niște kilograme în plus și am fost foarte tristă, dezamăgită de mine și foarte supărată pe mine că nu reușeam să slăbesc. Bine nu eram foarte grasă, dar eram așa mai rubensiană cum se spune. Am reușit să slăbesc prin alimentație, grijă la alimentație și sport. Am devenit și instructor certificat de pilates, pe care îl fac cu pasiune. Combinația asta și gândurile pozitive, optimismul ajută și asta foarte mult”, a povestit Bianca Brad pentru EGO.ro.