Ca să obții cel mai bun vermut de casă ai nevoie de un pic de răbdare și, mai ales de Ingredientele secrete care-i dau gustul specific care i-a cucerit pe mulți.
Numeroși români își mai amintesc, probabil, zilele și nopțile în care a sta la un pahar de Campari, Cinzano sau Martini era un semn că-și merge bine în viață. Dar s-ar putea ca nimic să nu se compare cu un vermut produs în propria locuință.
Cum obții cel mai bun vermut de casă? Ingredientele secrete care-i dau gustul specific
Gustul de vermut nu e pe placul unora, mai ales că destui îl consideră, mai degrabă, o băutură pentru femei, ce nu le oferă satisfacția unei tării ori a unui vin adevărat.
Dar au existat vremuri în care mulți români visau să petreacă la un pahar de vermut, chiar și românesc, ideal pe o terasă de pe Litoral.
Singura problemă era că depășirea unei anumite cantități conseumate se putea ăsa cu dureri de cap cumplite, a doua zi.
Citește și: Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată? Există câteva trucuri care nu dau greș
În ciuda faptului că a fost considerat un „frate mai sărac” al vinului - prea moale, soft, pentru unele gusturi - el și-a găsit numeroși fani chiar și printre bărbați. mai ales printre cei sătui de bere și neiubitori de licori prea tari, precum și în rândul iubitorilor de cocktailuri.
Specialiștii îl consideră ca o punte între sete și foame, pentru că este o băutură aperitiv excelentă. Vermutul este, de fapt, de un vin fortificat aromatizat cu diverse elemente vegetale (rădăcini, scoarță, flori, semințe, ierburi, mirodenii).
În mod tradițional, se produc două tipuri: sec (alb) și dulce (roșu). Cel sec - alb - este specific Franței, gustul său fiind floral și delicat. Cel dulce - roșu - este specific Italiei și are gust de ierburi și condimente.
Denumirea băuturii provine de la cuvântul german „Wermuth”, care înseamnă „pelin”, primul care a folosit cuvântul vermut ca denumire comercială fiind Antonio Benedetto Carpano, din Torino, Italia, în 1876, conform agriculturaromaneasca.ro.
El s-a inspirat din rețeta germanilor pentru vinul pelin, pelinul fiind, la început, principala plantă folosită la prepararea acestui produs.
Vermutul roșu, mai dulce decât cel alb, este renumit pentru aroma sa complexă - Foto: Freepik (cu rol ilustrativ)
Totuși, originea băuturii se pare că este mult mai veche, grecii antici fiind cei care au inventat-o. Prima referință vine de la Hipocrate (sec V î.Hr.), cel mai vestit medic al Greciei Antice și considerat „părintele medicinei”.
El macera în vin diverse condimente și plante pentru a păstra și chiar spori efectul terapeutic al acestora. De-a lungul timpului, noi ingrediente au fost macerate în vin, printre care migdale, scorțișoară și miere.
Cel mai bun vermut conține anumite plante ce trebuie macerate
Farmaciștii au dezvoltat rețete complexe, destinate vindecării diferitelor afecțiuni. De asemenea, călugării, medicii și alchimiștii au păstrat arta macerării plantelor în vin timp de secole, de-a lungul întregii perioade medievale.
Vermutul se poate obține din vin alb sau roșu, la care se adaugă alcool etilic rectificat, sirop de de zahăr, macerat de plante și uneori acid citric.
Elementele care intră în compoziția vermutului sunt: vin vechi alb sau roșu, corpolent, (elementul de bază pentru vermut), alcool, zahăr, extract de plante, caramel, acid citric.
Vermutul trebuie să aibă a final o tărie de 15-17°, 140-150 g zahăr la litru și 3-4 g aciditate.
Citește și: Secretul celei mai bune vișinate de casă. De ce nu trebuie să folosești țuică sau palincă?
Greutatea în prepararea vermutului constă în alcătuirea rețetei de macerat și metoda de extracție a maceratului. Se folosesc tulpini, frunze, flori, fructe și rădăcini.
În acest sens, plantele care se folosesc la fabricarea băuturii variază în funcție de rețetă, dar majoritatea brandurilor le conțin pe următoarele, potrivit nitelashop.ro:
- cuișoare;
- chinină;
- scorțișoară;
- coajă de citrice;
- cardamon;
- măghiran;
- mușețel;
- coriandru;
- ienupăr;
- ghimbir;
- labdanum, o rășină obținută dintr-un grup de arbuști;
- isop.
Există trei sortimente de vermut, de la cel mai sec la cel mai dulce: extra sec, bianco/alb, rosso/roșu.
Vermutul roșu este servit fie că aperitiv, răcit și nediluat cu alte băuturi sau că ingredient în cocktailuri de tip Manhattan sau Negroni.
Vermutul alb este de obicei sec și se poate bea că aperitiv simplu, dar mult mai mult se folosește în cocktailuri de tip Martini, alături de gin sau votcă.
În funcție de sortiment, diferă și concentrația de alcool și zahăr a băuturii. Astfel, vermutul roșu are o concentrație de alcool de 16-17% și un conținut de zahăr de 16-18%, în timp ce cel alb are o tărie asemănătoare, dar mai puțin zahăr, de doar 4%. Cel extrasec este ceva mai tare, 19%, cu o concentrație de zahor asemănătoare celui alb.
Rețetă vermut:
Pentru un vermut de calitate trebuie să se respecte următoarele etape: dizolvarea zahărului în vin, adăugarea alcoolului și a maceratului, omogenizarea lichidului, filtrarea, învechirea.
1) Se introduc 8 litri de vin alb sau roșu, în funcție de tipul de vermut dorit - într-un vas cu capacitate mai mare de 10 litri, cât este calculată rețeta, în scopul de a se putea face mai bine omogenizarea.
Dacă e o putină sau damigeană se agită vasul sau dacă e butoiaș se rostogolește de câteva ori.
2) După introducerea vinului se adaugă cantitatea calculată de 1,6 kg zahăr în două-trei porții și, după fiecare porție de zahăr, se amestecă lichidul pentru dizolvare.
După ce tot zahărul a fost introdus în vas se adaugă și acidul citric (14-18 g pentru 10 litri vermut) și se continuă agitarea încă două ore.
3) Se adaugă în continuare 0,8 litri alcool de 90° și 200 ml macerat de 45° și se continuă agitarea aproximativ 30 minute. La vermutul roșu se mai adaugă 3-10 cm cubi de caramel.
Citește și: „Bătălia palincii”: faimoasa băutură este românească sau ungurească? De ce au dreptate ambele părți?
Este recomandabil ca, după 45-60 zile de păstrare, vermutul să fie transferat în butoiașe parafinate sau în damigene de sticlă, pentru a nu se pierde aroma prin doage și a se oxida.
