Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată? Există câteva trucuri care nu dau greș

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 14.03.2025 - 07:46
Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată - Foto: Pixabay (imagine cu rol ilustrativ)
Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată - Foto: Pixabay (imagine cu rol ilustrativ)
Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată
Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată

Pentru a afla dacă țuica pe care vrei s-o bei ori, și mai bine, pe care vrei s-o cumperi, e falsificată sau nu există câteva trucuri, teste ce nu dau greș. Cunoașterea lor înseamnă că nu vei arunca banii „pe geam” pe o băutură „măsluită sau că nu-ți vei pune sănătatea în pericol.

SHARE

Ca să afli dacă țuica este falsificată sau nu, înainte de a o cumpăra, există câteva „trucuri”, metode care nu dau greș. Dacă le vei aplica, vei avea siguranța că te vei bucura la masă, inclusiv la ea de Paște, de o tărie tradițională autentică și nu de una măsluită.

Cum testezi țuica ca să afli dacă este falsificată? Există câteva trucuri care nu dau greș

Țuica este o băutură alcoolică pe care românii o savurează nu doar iarna și de Crăciun, ci chiar și în perioadele mai calde, inclusiv de Paște. 

Ea însoțește adesea mesele noastre - de sărbătoare sau nu - fie și doar ca „deschizătoare” de apetit înainte de a mânca bucate delicioase.

Citește și: Trucul prin care prepari în casă cea mai bună afinată. Ai nevoie doar de două ingrediente

Prietena” multor români, ea a fost prima oară atestată documentar în Bistrița, în anul 1386. Populara lșuică este o băutură alcoolică care se obține prin fermentarea și distilarea prunelor.

Atenție! A spune „țuică de prună” este, de fapt, un pleonasm de tipul „avansați înainte”. Și asta, pentru că ceea e numim țuică nu se face decât din prune, licorile tari obținute din alte fructe fiind rachiuri, lichioruri etc.

De asemenea, țuica trebuie să aibă o conentrație alcoolică de cel puțin 24 de grade, dar fără a depăși 40 de grade, dincolo de care ajungem ăe tărâmul pălincii.

Țuica adevărată se face doar din prune

Trebuie precizat și că țuica este cu atât mai toxică cu cât are concentrația de alcool mai scăzută, pentru că, în general, este făcută la foc slab, temperatura de fierbere este mai mică şi nu ajunge să volatilizeze alcoolii superiori, conform temananc.ro.

Țuica adevărată trebuie să fie clară și să nu aibă un gust sau miros prea dulceag - Foto: Pixabay (cu rol ilustrativ)

Prin procesul de învechire, țuica dobândește proprietăți mai bune, iar alcoolii volatili se evaporă. Dar cum ne dăm seama că dăm banii pe o țuică adevărată și nu pe una falsificată?

Ideal ar fi să dumirim asupra acestui aspect înainte de a cheltui banii pe un produs neconform cu ce speram și ne așteptam să bem.

Citește și: „Bătălia palincii”: faimoasa băutură este românească sau ungurească? De ce au dreptate ambele părți?

Pentru a verifica dacă țuica de prune este de calitate și nu conține zahăr adăugat, se pot folosi câteva metode tradiționale și observații simple.

Metode de testat țuica:

Proba de claritate: Țuica autentică ar trebui să fie limpede și transparentă. Dacă are o nuanță tulbure sau sedimente, este posibil să nu fie de calitate bună sau să nu fie fermentată corect.

Proba perlatului (”ochiuri” sau ”mărgele”): Agită ușor sticla de țuică și observă dacă apar mici bule (mărgele) care se formează și se ridică la suprafață. Țuica de bună calitate, făcută doar din prune, ar trebui să formeze bule care persistă câteva secunde.

Dacă se formează multe bule mari și dispar rapid, este posibil ca țuica să aibă zahăr adăugat sau să nu fie de puritate optimă.

ATENȚIE! Aceste teste sunt binevenite înainte de cumpărara unei țuici gata îmbuteliate, dintr-un magazin. Dar, adesea, cumpărăm și de a diverși producători, din piețe ori chiar de la marginea drumului.

În acest caz, ar trebui să și degustăm produsul, iar unele trucuri ne sunt de ajutor pentru a ne da seama dacă e cazul să dăm banii pe țuica respectivă sau nu.

Cum se testează țuica?

Testul mirosului: Țuica pură de prune ar trebui să aibă un miros puternic de prune fermentate, dar fără urme de dulceață artificială. Dacă mirosul este prea dulceag, există șanse să conțină zahăr adăugat.

Testul gustului: Țuica autentică va avea un gust robust și sec, fără dulceață evidentă. Țuica ce conține zahăr adăugat va avea un gust mai dulce și mai puțin aspru. Așadar, un gust dulce poate indica adaos de zahăr.

Iar dacă am apucat să cumpărăm, dar vrem să știm, măcar în al 12-lea ceas, ce vom bea, atunci mai avem la îndemână așa-numita „probă a flăcării”.

Citește și: Vinul roșu sau vinul alb? Care este mai bun pentru organism? Opinia specialiștilor

Este o metodă tradițională prin care iei o lingură de țuică și o aprinzi. Dacă arde cu o flacără albastră, înseamnă că are o concentrație alcoolică bună și nu este diluată. 

Țuica de calitate inferioară sau cea cu zahăr ars adăugat poate produce o flacără de altă culoare sau poate să nu ardă bine.

Sigur că, pentru o certitudine absolută, mai ales dacă ai cumpărat o cantitate mare de țuică pentru un anumit eveniment, poți trimite o mostră la un laborator specializat în testarea băuturilor alcoolice. Analiza chimică va putea detecta eventualele adaosuri de zahăr și alte impurități.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te