Cum a intrat Florin Piersic în atenția Securității. O femeie frumoasă i-a adus o revistă din America

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.12.2022 - 18:44
Florin Piersic, cel mai îndrăgit actor român- Foto: impact.ro

Cel mai îndrăgit actor al românilor, Florin Piersic, nu avea cum să scape neurmărit de Securitatea lui Ceauşescu. În 1986, i s-a deschis dosar de urmăărire pentru că o frumoasă nemţoaică cu origini româneşti voia să-i aducă câteva foi dintr-o revistă publicată la New York.

SHARE

Tânăra născută în România avea 32 de ani și se numea Corina Maria Diana Cosma. La controlul de la frontieră, în bagajele ei s-au găsit trei exemplare din ziarul „Libertatea”, care se edita în limba română la New York, scrie adevărul.ro.

Era vara anului 1986. Celor de la frontieră li s-a părut că este suspect, mai ales că în revistă semnau Horia Sima şi părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Au fost anunţate organele de Securitate, care au interogat-o. Tânăra a spus că le-a primit de la o persoană necunoscută şi urma să i le dea lui Florin Piersic. Securitatea le-a deschis celor doi dosare de urmărire.

Florin Piersic era angajat în acea perioadă la Teatrul Naţional.  Securtitatea i-a dat numele conspirativ „Păun”. Pe parcursul anchetei, cei care îl filau pe Florin Piersic au aflat că actorul a cunoscut-o pe fată mai demult, la Timişoara. Aceasta i-a depus la Banca de Comerţ Exterior valuta necesară pentru ca el să poată călători în străinătate. Diana Cosma l-a vizitat de mai multe ori şi au fost văzuţi împreună şi la mai multe turnee prin ţară, dar şi pe platourile de filmare de la Buftea. 

În dosar există și mărturiile colegilor şi prietenilor care l-au turnat și care au scris despre viaţa sa amoroasă, dar şi despre cum se comporta marele actor în spatele scenei. Potrivit delațiunilor, Florin Piersic ar fi vrut să fugă în Israel,  joacă poker pe bani, nu este serios, nu vine la repetiţii, scrie „Historia”.

Sursa „Gin“ l-a descis astfel: „Actor talentat, cu nivel profesional ridicat, un om matur ca vârstă, dar rămas la vârsta adolescenţei ca minte. Unul dintre cei mai mincinoşi. Colegilor şi amicilor nu le inspiră niciun fel de încredere. Nimeni nu îl ia în serios. Profesorul este nemulţumit de evoluţia carierei lui, dar el însuşi e vinovat de acesta. Este neserios, lipseşte de la repetiţii, nu învaţă rolurile, face totul pe fugă. Este recalcitrant. A refuzat la ultima stagiune două roluri“.   

În noiembrie 1966, după un spectacol de la Filarmonica din Ploieşti, actorul a glumit cu publicul care îi dăruia flori, spunându-le celor prezenţi că „mai bine mi-ai da un kilogram de carne şi florile le-aţi duce la cimitir“. Mai mult, într-un monolog având ca temă un basm cu Ileana Cosânzeana şi Zmeul Zmeilor, „a parodiat şi a făcut trimiteri şi aluzii la satiră cu subînţelesuri la conducerea superioară de stat“. 

Dosarul lui Florin Piersic a fost închis de Securitate la data de 16 decembrie 1987, după ce actorul „a întrerupt relaţiile cu Cosma Diana, reproşându-i acesteia că şi-a permis să-i aducă în ţară file dintr-un ziar ostil, întrucât dacă dorea să-l aibă şi-l procura singur, deoarece a călătorit prin RFG cu aproximativ o lună de zile înainte. Piersic Florin a apreciat gestul făcut ca o acţiune de încercare a compromiterii sale“.

„Scos de sub influența elementelor ostile”

Securitatea, se mai arată în raport, l-a influenţat pe „actorul de valoare“ în mod pozitiv, l-a protejat şi l-a scos de sub influenţa elementelor ostile din străinătate. „Întrucât în prezent obiectivul are o poziţie corectă, măsurile informativ-operative întreprinse asupra sa având efectul scontat, propunem a se aproba închiderea dosarului de urmărire informativă prin infuenţarea pozitivă şi informarea organelor de partid, iar materialele obţinute să fie clasate cu menţinerea sa în cartoteca general-documentară“, scria colonelul Marin Sterian. 

Citește și: Operațiunea „Arca lui Noe”: Debarcarea lui Putin. Prigojin vrea să ia puterea cu mercenarii Wagner

Florin Piersic a refuzat mereu să vorbească despre fosta Securitate. Nu ştie că are dosar de urmărit. „Nu am fost curios niciodată să-l văd, pentru că ştiu că nu este nimic adevărat. Vă jur pe memoria părinţilor mei că nu am făcut niciodată rău la nimeni, că nu am atins niciodată, pe nimeni, nici cu degetul. Nu am dat niciodată cu subsemnatul la Securitate. Eu atunci eram băiat tânăr, deja devenisem faimos. Cum adică nu ştiam rolurile când despre mine se spunea că am o memorie de elefant“, a spus el.

Citește și: Moscova avertizează Atena. Îi e teamă că Grecia va livra Ucrainei sisteme rusești de rachete S-300

A ştiut tot timpul că la teatru, printre colegi, se aflau şi turnători. „Mă invidiau. Inventau tot felul de poveşti. Depre toţi scriau. Probabil că îşi luau bani pentru acele minciuni. Adevăraţii prieteni îmi spuneam că sunt un înger. Vreţi să dezgropaţi ceva ce nu există“, a povestit el.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te