Imediat după Sfântul Andrei, prăznuit pe 30 noiembrie, în calendarul popular urmează așa-numitele „Zile ale bubatului” sau „Sărbătoarea bubatului”, de pe 3 pe 5 decembrie.
Ce este Sărbătoarea bubatului și de unde îi vine numele? Tradițiile românilor între 3 și 5 decembrie
Sărbătoarea mai era cunoscută și sub numele de „Sărbătoarea bubelor”, „Sărbătoarea vărsatului”, „Savele” sau „Savele bubatului”.
Pe 3 decembrie, românii îl prăznuiesc pe Sf. Prooroc Sofonie, pe 4 e sărbătorită Sfânta Mare Muceniță Varvara, iar pe 5, creștinii îl amintesc pe Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit.
Citește și: De ce se dau cadouri de Sfântul Nicolae? Totul a început cu povestea celor trei fete sărmane
Aceste zile ale Bubatului începeau pe 3 decembrie, de Sofonia, nume popular al sărbătorii Sf. Prooroc Sofonie, scrie Marcel Lutic în cartea sa, „Timpul sacru”.
În aceste zile, femeile care nu aveau copii nu munceau deloc, altfel riscau să li se îmbolnăvească copiii de bubat, adică de vărsat.
Citește și: FOTO Povestea bisericii din Vâlcea care a fost ctitorită de haiduci: Pictura e intactă de 200 de ani
Pe 4 decembrie, minerii o cinstesc pe Sfânta Varvara, patroana lor. Această sfântă mai poartă numele în popor și de Barbara sau Barbura, de aici și cuvantul „îmbărburare”, adică a (se) însemna cu semnul sfintei cruci la bărbie, frunte, obraji, cu zeama fructelor de călin sau cu miere în ziua Sf. Barbara (4 decembrie), ca să nu se îmbolnăvească de vărsat copiii sănătoși. Această ungere era făcută exclusiv de mamele celor mici.
Citește și: Ingredientul din ciorba de fasole pe care o mănânci în Postul Crăciunului. Numit și „aurul maro”
Pe 3, 4 și 5 decembrie, copiii nu aveau voie să mănânce porumb copt, fasole, mere, pere sau nuci.
Se credea că dacă nu era respectată tradiția, „bubatul creștea și se întărea ca cele enumerate”, mai scrie Marcel Lutic. La fel, copiii nu mâncau pe 5 decembrie fructe sau pește, dar erau obligați să consume turte cu nucă și miere numite „ale Barburii”.
Sfânta Varvara era considerată în Bucovina și patroana tuturor femeilor și a fetelor de măritat.
Cele care voiau să se căsătorească trebuiau să dea de pomană și să țină post pe 4 decembrie. Pentru a se mărita cât mai repede, fetele puneau o rămurică de măr sau vișin într-o oală cu apă, păstrată până la Crăciun sau Florii.
Dacă înflorea până atunci, urma un an bogat, iar fetele urmau să se mărite curând, mai spune Marcel Lutic.
Savele sau Savele Bubatului amintesc de Sfântul Sava, care, în calendarul popular românesc este câteodată femeie, câteodată bărbat. În ziua Sfântului Sava, se dădeau de pomană fasole fiartă și nuci sau turte calde cu lână sau mătase deasupra „ca bubele să fie moi ca mătasea”.
Sfântul Sava era închipuit pe vremuri ca „o sfântă trimisă să aducă boala” printre oameni, iar cine nu sărbătorea ziua cum se cuvine urma să se îmbolnăvească.
De sărbătoarea Sfântului Sava nu se mătura, nu se scotea gunoiul din casă, dar se putea face mâncare.
