Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume? De ce nu se pot prepara?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 22.11.2024 - 18:00
Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume - Foto: Pexels/Nadin Sh (imagine cu rol ilustrativ)
Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume - Foto: Pexels/Nadin Sh (imagine cu rol ilustrativ)
Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume
Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume

Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume? De ce nu se pot prepara? Nici bucătarii, nici gospodinele , ci oamenii de știință au creat neobișnuitele paste care nu pot fi văzute decât la microscopul electronic.

SHARE

Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume? Chimiștii de la University College London (UCL) au fost cei care le-au creat folosind făină obișnuită, lichid și un dispozitiv încărcat electric care poate crea un fir de pastă cu un diametru de doar 372 nanometri - mai îngust decât lungimea de undă a luminii albastre. Este atât de subțire, încât poate fi văzută doar cu un microscop electronic.

Câți milimetri au cele mai subțiri spaghete din lume? De ce nu se pot prepara?

Nanopasta a fost utilizată pentru a crea un covor de 2 centimetri în diametru. Acesta este clar vizibil, însă fibrele sale individuale nu sunt. Făina și acidul formic lichid au fost filate folosind o tehnică numită electrospinning. 

Amestecul de paste crude a fost tras prin vârful unui ac de o sarcină electrică, formând un spaghetto - da, acesta este singularul -  de doar 372 nanometri, adică de 200 de ori mai subțire decât un fir de păr.

Dacă ne gândim că un milimetru înseamnă 1 milion de nanometri, putem să ne facem o idee despre dimensiunea ultraminusculă  pastei respective.

Citește și: Big Food: Mâncarea ultraprocesată, capcana dulce care ne bagă în spital

Pentru a face spaghete, împingeți un amestec de apă și făină prin găuri metalice. În studiul nostru, am procedat la fel, cu excepția faptului că am tras amestecul de făină prin el cu ajutorul unei sarcini electrice. Sunt literalmente spaghete, dar mult mai mici”, a declarat coautorul studiului, dr. Adam Clancy, scrie IFLScience.

Lucrarea a fost realizată de Beatrice Britton, ca parte a masteratului său în chimie la UCL, ceea ce plasează aceasta ca fiind cele mai subțiri paste din lume.

Nanopastele sunt de 200 de ori mai subțiri decât firele de păr - Foto: iflscience.com

A doua cea mai subțire are o lățime de 400 de microni (deci de aproximativ 1.000 de ori mai groasă) și ați putea fi surprinși să aflați că nu este făcută de o mașină.

„Su filindeu” - care ar putea însemna fie „firele lui Dumnezeu”, fie provine din cuvântul arab pentru păr -  este o pastă făcută manual de aproximativ 10 femei din orașul Nuoro din Sardinia.

„Din păcate, nu cred că sunt utile ca paste, deoarece s-ar coace prea mult în mai puțin de o secundă, înainte de a le putea scoate din tigaie”, a adăugat profesorul Gareth Williams, coautor.

Citește și: Când au apărut eugeniile, desertul preferat al românilor în comunism? Cât costă acum?

Oricum, echipa de cercetători nu a încercat să dezvolte o nouă formă de paste. Ea intenționează să utilizeze aceste nanofibre de amidon pentru aplicații tehnice intrigante, mai multe dintre ele în lumea medicală.

„Nanofibrele, precum cele din amidon, prezintă potențial de utilizare în pansamentele pentru răni, deoarece sunt foarte poroase.

În plus, nanofibrele sunt explorate pentru a fi utilizate ca suport pentru regenerarea țesuturilor, deoarece ele imită matricea extracelulară - o rețea de proteine și alte molecule pe care celulele o construiesc pentru a se susține”, a explicat profesorul Williams.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te