Aventură: Cum să faci un film animat fără să ai experiență

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 15.06.2018 - 09:59

Desenul „Chororo“, realizat de o echipă de novici într-ale cinematografiei după câștigarea unui proiect cu fonduri norvegiene, i-a inspirat pe artiști să mai facă încă unul, o parodie în care râd de peripețiile prin care au trecut chiar ei.

SHARE

30 de oameni, în frunte cu Vali Urziceanu, un fost politehnist antreprenor, pasionat de proiecte sociale și culturale, și-au adunat ideile și au creat un desen animat. Prea lung pentru un film de animație, prea scurt pentru un lung metraj, tocmai bun pentru un... documentar. Asta s-a dovedit o problemă când au încercat prima oară să-l înscrie la festivaluri de profil. 

Un film realizat fără un plan bine stabilit dinainte: la sugestia unui prieten, Giuliano Drăgulescu, designer de jocuri video, Valentin Urziceanu a aplicat, prin fundația pe care o are, la programul SEE 2009-2014, prin care a obținut o finanțare de 200.000 euro, de la norvegieni, ca să facă un film de animație. 

„Am avut surpriza, când s-a aprobat proiectul, că ne-am trezit că va trebui chiar să-l facem. Și l-am făcut, cu problemele începutului, pentru că nici unul dintre cei implicați n-au lucrat în industria de film. Animatorii vin din zona de reclame, dar, până la urmă, a ieșit ceva frumos“, este de părere Urziceanu, care a fost și regizorul desenului.  

Filmul a apărut după doi ani de muncă, în 2016, se numește „Chororo“ și spune povestea unui copil de etnie romă, care pleacă, în anii 1940, pe jos, de la București la Paris, printr-o Europă sfâșiată de război, să-l întâlnească pe omul pe care îl admira cel mai mult pe lume: chitaristul de jazz Django Reinhardt. 

Animatorii au lucrat la ”Chororo” doi ani. (FOTO: Arhivă Valentin Urziceanu)

„Am plecat cu o poveste care are mesaje pe mai multe planuri: un puști de etnie romă, care vrea să învețe să cânte la chitară de la celebrul chitarist Django Reinhardt. Am avut o șansă foarte mare că partenerul nostru norvegian ne-a găsit un compozitor specializat în jazz manouche, avem melodii compuse de el pe tema noastră și pe acțiunea noastră, ceea ce a ajutat foarte mult filmul. Ideea desenului este a acestui puști care merge pe jos de la București la Paris, el urmează călătoria lui Brâncuși, întâlnește mai multe personaje din diverse țări și încearcă să învețe din muzica lor și creează un amestec de muzică în stilul jazz manouche“, explică regizorul filmului. 

Decont cu trei bibliorafturi 

De ce tocmai această temă? Valentin Urziceanu are un răspuns practic: „A fost un amestec între punctajul pe care l-au acordat norvegienii pentru această temă. Sunt favorizate temele privind minoritățile, și în mod special comunitatea romă, și, atunci, Django Reinhardt, fiind un personaj istoric, fiind de etnie romă, iar noi având iarăși un cântăreț celebru care a trăit în aceeași perioadă - Zavaidoc, am creat această poveste care oarecum îi îmbină pe cei doi. Sigur, ea nu reflectă realitatea, ci este un amestec între ce s-a întâmplat în realitate și o poveste. Mesajul este: «Dacă vrei să ajungi undeva, trebuie să îți urmezi visul și trebuie să faci un efort pentru asta, trebuie să muncești mult»“.  

Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat echipa a fost birocrația. „Am avut o vizită de monitorizare intermediară, de la Ministerul Culturii; doamnele au fost extrem de amabile și ne-au ajutat să corectăm lucrurile care nu erau perfecte în hârtiile noastre. Cele mai neobișnuite întrebări erau pentru mine dacă voluntarii au protecția muncii, dacă există registrul voluntarilor - lucruri la care nu te aștepți când faci un film de animație. Trebuind să trimitem bani în Norvegia, am avut surpriza volumului de acte pentru o decontare. Adică practic toate hârtiile pe care ei (partenerii norvegieni - n.r.) și-au decontat sumele intrau pe o coală A4 și, la noi, pe trei bibliorafturi. Dar e o chestie, să zicem, de cultură“. 

Deși feedback-ul venit de la festivaluri a fost bun, „Chororo“ nu a câștigat niciun premiu, iar artiștilor li s-a spus că „este foarte bun pentru România!“. 

Valentin Urziceanu, la lansarea desenului animat ”Chororo” (Foto: Arhiva personală a lui Valentin Urziceanu)

În ciuda laudelor dulci-amărui, echipa nu se lasă. Inspirați de pățaniile prin care au trecut la realizarea primului desen, lucrează la o parodie, finanțată de Centrul Național al Cinematografiei. O să-i spună chiar „Se poate și așa“, „de la meseriașul care vine și îți face o reparație și zice că «se poate și așa»“. Suntem foarte inventivi și nu ne place standardizarea; asta, totuși, are și avantaje, și dezavantaje“, conchide Valentin Urziceanu. 

Cine e Valentin Urziceanu 

„M-am născut în 1968, în Galați. În seara zilei când m-am născut, tatăl meu, care era bariton de operă, a cântat în «„Faust“», și, cum personajul pe care îl interpreta se chema Valentin, părinții mei s-au hotărât să mă boteze astfel. La 12 ani, când tatăl meu a devenit prim-solist al Operei Române din București, ne-am mutat și noi în capitală. După studenție (88- 93) am înființat prima mea firmă, împreună cu un prieten, încercând să dezvoltăm un joc video. Nu am reușit, așa că, din 96, am lucrat pentru firma unui prieten din Austria, devenind ulterior și partener în ea. Din 2002, m-am străduit sa îmi găsesc locul în țară, unde am cochetat cu câteva domenii: turism, telecomunicații, brokeraj. În 2010, am înființat Abi Fundație, împreună cu doi prieteni, Cornel Abalaru (președinte) și Eusebiu Ștefănescu (vicepreședinte). Am derulat mai multe proiecte culturale, editoriale, educaționale și sociale, dintre care probabil cel mai spectaculos a fost filmul de animație «Chororo- muzica Europei fără prejudecăți»“.  

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2020 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Aici puteti modifica setarile de Cookie -