Aimée Iacobescu, frumoasa actriță cu o singură iubire. „Domnița Ralu” a cinematografiei noastre a fost una dintre cele mai apreciate artiste ale anilor '60 - '70.
În ciuda senzualității sale și a aparițiilor îndrăznețe, pentru acea vreme, din pelicule, în viața personală, ea s-a dovedit o persoană foarte sobră, care a refuzat relațiile trecătoare, preferând să rămână, mai degrabă, doar cu nostalgia marii iubiri din viața sa.
Aimée Iacobescu, frumoasa actriță cu o singură iubire. De la ce a venit prenumele său?
Deși multă vreme data oficială a nașterii lui Aimée Iacobescu, trecută în toate articolele sau dicționarele, era 1 iunie 1946, actrița a dezvăluit în anii senectuții, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional că, în realitate, ea şi fratele geamăn, actorul Dorel Iacobescu, s-au născut în noaptea de Sânziene, pe 23 iunie.
Prin urmare, dacă ar mai trăit, ar fi împlinit 78 de ani, așa cum va sărbători și fratele său geamăn care încă trăiește.
A venit pe lume în Unguriu, județul Buzău, fiind fiica unui medic de armată şi a unei absolvente de desen şi scenografie. Actrița a rămas toată viața profund legată de locurile natale.
Citește și: Recunoașteți personajul? Actrița pentru care Sergiu Nicolaescu a făcut o pasiune. Moare neîmpăcată
„Tot ce am mai frumos în mine s-a născut acolo, în locurile acelea unde am copilărit. În vatra satului era o livadă şi în fiecare an, primăvara, îmi propuneam împreună cu fratele meu să aşteptăm momentul în care vor înflori pomii. Dar adormeam, iar livada înflorea de fiecare dată noaptea“, îşi amintea actriţa pentru revista Tango.
În același interviu, Aimée Iacobescu a dezvăluit și povesta de dragoste ce se ascunde în spatele prenumelui ei neobișnuit.
Rolul domniței Ralu a făcut-o celebră - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”
„Tata îi scria mamei scrisori de dragoste care începeau cu „ma bien aimée”. Numele meu de acolo provine. Autorităţile acelor vremuri habar nu aveau că vine din franceză, ce înseamnă, nu mai spun, cât despre efortul de a-l pronunţa. Evident, îl citeau ca atare. Nu ştii de câte ori m-au luat la întrebări pentru el” spunea actrița.
A debutat în teatru la 16 ani, iar în perioada a liceului a avut loc întâlnirea providenţială cu regizorul Sică Alexandrescu, care o remarcase la un festival şcolar de recitări, unde a fost premiată.
În anul 1963 el i-a dat primul rol pe scena Naţionalului, în piesa „Adam şi Eva“, de Aurel Baranga.
Deși a fost un adevărat copil-minune al scenei, tatăl ei nu era de acord să urmeze cariera de actriță.
Citește și: De ce s-au certat Cezara Dafinescu și Aimée Iacobescu, două dintre cele mai frumoase actrițe
„Tata nu a fost de acord să mă fac actriţă. Îmi spunea că voi muri de foame cu meseria asta“, mai declara Aimée Iacobescu în interviu.
Din nefericire, tatăl ei a avut dreptate, în cele din urmă, pentru că în ultimii ani de viață actriţa a cerut în nenumărate rânduri ajutor financiar deoarece nu îşi putea plăti tratamentul pentru cancer.
Dar pe atunci, nu avea de unde să știe, să prevadă ce se va întâmpla. Astfel că a absolvit Secția de Actorie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), în 1968.
După facultate, Aimee Iacobescu a fost repartizată la Teatrul Național din București, unde a jucat 40 de ani, între 1968 și 2008.
Cu Sergiu Nicolaescu, în „Revanșa” - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
„Radu Beligan îmi spunea soldățelul lui tăticu, fiindcă dacă se întâmpla să lipsească vreo actriță, îmi dădeau telefon și în maxim 48 de ore învățam rolul și intram pe scenă.
Mi-aduc aminte că, pe fugă, a trebuit s-o înlocuiesc pe Adela Mărculescu într-un turneu cu „Idolul și Ion Anapoda”. Am învățat rolul acasă și-n autobuz”, spunea artista.
Debutul în film a avut loc în 1966, cu „Şapte băieţi şi o ştrengăriţă“, unde a jucat alături de Jean Marais, pe care îl considera „un actor frumos, dar mai întâi de toate un profesionist”
Cel mai important rol pentru care a rămas în amintirea publicului este cel al domniței Ralu din trei dintre filmele din seria cu haiduci.
Şi cu toate că a fost un personaj foarte iubit de români, Ralu nu a fost, însă, şi rolul preferat.al actriței.
Citește și: Cine a fost Domnița Ralu, prințesa din filmele cu haiduci? A făcut primul teatru din Țările Române
Cel pe care ea l-a iubit cel mai mult a fost cel din „Osânda“ - regizat de Sergiu Nicolaescu - cel al Magdei Pârâianu, soția plictisită a moșierului a cărui asasinare va fi pusă în cârca lui Manolache Preda, personajul intepretat genial de Amza Pellea
În ciuda dezinvolturii de pe marile ecrane, Aimée Iacobescu a fost deosebit de discretă cu viața sa personală. Foarte puțini știau dacă e căsătorită, cine îi e soțul sau cu ce actori s-a iubit.
De fapt, lucrurile stăteau cu totul altfel. Actrița însăși a mărturisit, în cadrul unei emisiuni TV, citată de că nu s-a căsătorit niciodată și că a iubit o singură dată, dar totul s-a terminat pe când avea doar 26 de ani.
Aimée Iacobescu a avut o viață personală sobră, în ciuda aparițiilor îndrăznețe din filme - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
„Nu m-am gândit niciodată la cununii legate, dezlegate. Nu m-am căsătorit pentru că aşa a fost să fie. Eu am iubit o singură dată cu adevărat un băiat şi n-a fost să fie, pentru că el a plecat în America.
Aveam 26 de ani. Eu nu eram conştientă că eram adulată, nu eram conştientă de calităţile mele fizice. Eram conştientă de profesia mea. Mă gândeam cum spun replica pe scenă, ce rol joc… Nu am trăit nicio poveste de dragoste cu niciun actor. Toţi, pentru mine, erau colegi”, dezvăluia actrița în emisiune, conform OK! Magazine.
Aimée Iacobescu a recunoscut, cu aceeași ocazie, că n-a fost capabilă să se desprindă de acea iubire, astfel că dragostea nu i-a mai umplit niciodată sufletul, de atunci.
„N-am fost în stare să mă desprind. A plecat şi nu l-am mai văzut niciodată... Pentru mine, cuvântul iubire este defectiv de plural (n.r. - nu are formă de plural, ci doar de singular).
Asa cum te naşti şi nu mori decât o dată, nu poţi iubi decât o dată. Nu sunt o femeie singură, ci singuratică. Mi-era teamă să nu sufăr. Mă întâlneam de două-trei ori, după care pretextăm că am repetitii sau spectacole.“
Nici copii nu a avut, din cauză că actoria i-a ocupat mare parte din tinerețe, apoi a considerat că e riscant să mai devină mamă
Citește și: Recunoașteți personajele? El, distrus de moartea mamei, ea, acuzată că a distrus cariera unei colege
Actrița spune că principala cauză pentru care a rămas singură a fost faptul că actoria îi ocupa toată viața.
„Când eşti artist nu poţi să te gândeşti că ai cumpărături de făcut sau că ai un bărbat acasă. Am sacrificat viaţa personală pentru scenă.
Rolurile veneau unul după altul, o familie ar fi însemnat să renunţ la turnee sau la filmări. Copil? N-a fost să fie. Un prieten medic, foarte bun, mi-a spus că naşti un copil sănătos până la 25 de ani.
După aceea, rişti foarte mult. Oricum mi s-a părut ridicol să fac unul la 35-40 de ani. Şi apoi, n-am întâlnit pe nimeni care să merite să fac un copil cu el. Pe atunci nici nu se punea problema să faci un copil necăsătorită. Părinţii, societatea n-ar fi acceptat una ca asta“, a mai spus actrița.
Din păcate, în ultimii ani de viață, „domnița Ralu” de altădată s-a confruntat cu mari probleme financiare legate de costurile tratamentului pe care-l făcea contra cancerului.
Singura ei speranţă de a se descurca onorabil era acordarea unei indemnizaţii de merit, un venit brut neimpozabil de 2.700 de lei, drept pe care l-a solicitat Uniunii Teatrale din România (UNITER) în anul 2013.
După o carieră de peste 40 de ani, răspunsul instituției condusă la acea vreme de Ion Caramitru a fost: „Să mai aştepte câţiva ani.“
Însă timpul n-a mai avut răbdare cu Aimée Iacobescu, actrița fiind doborâtă de boală și decedând pe 27 martie 2018, la vârsta de 71 de ani. Dar, în urma ei va rămâne mereu parfumul de neuitat al domniței Ralu.