Podul lui Traian a fost ridicat în perioada 103-105 d.Hr., de către ilustrul arhitect Apollodor din Damasc (c.60-c.125), la ordinele împăratului Traian (98-117). Clădit din piatră şi bârne de lemn, scopul podului a fost de a permite transportul trupelor romane şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei.
Citește și: Clipe de coșmar pentru fosta handbalistă Valeria Motogna: Fiul ei, diagnosticat cu o boală cumplită
După victoria obţinută în primul război dacic (101-102 d.Hr.), Traian, întors la Roma, şi-a sărbătorit triumful şi şi-a luat titlul de "Dacicus", organizând o serie de festivităţi (lupte de gladiatori în teatru şi reprezentaţii cu actori de pantomimă). Pacea a însemnat, pentru ambii adversari sau cel puţin pentru Traian, doar un armistiţiu între două războaie, notează lucrarea "Istoria României în date".
Cu intenţia fermă de a transforma Dacia în provincie romană, Traian, în intervalul dintre cele două războaie, a cerut arhitectului Apollodor din Damasc, considerat cel mai mare arhitect al epocii sale, să construiască un pod de piatră peste Dunăre, apărat la cele două capete, Drobeta şi Pontes, de două castre puternice. Lucrările de construcţie s-au desfăşurat într-un termen foarte strâns, între anii 103-105 d.Hr.
Cea mai importantă sursă a războaielor dacice este reprezentată de "Istoria romană" (80 de cărţi) în limba greacă a lui Casius Dio. Cărţile LXVII-LXVIII care tratau despre războaiele lui Domitian şi Traian, s-au pierdut; unele fragmente au ajuns până la noi numai prin nişte rezumate şi excerpte bizantine, uneori incoerente, scrise de Xiphilinus din secolul al XI-lea şi Zonaras din secolul al XII-lea.
Citește și: FOTO Animalul rar care a fost adus de Ceaușescu în România pentru a fi vânat: Poate atinge 50 de kg
În istoria sa, Cassius Dio face o descriere a podului (LXVIII, 13, 1-6): "Traian construi peste Dunăre pod de piatră, pentru care nu ştiu să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie, iar lăţimea de şaizeci. Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut? Am arătat lăţimea fluviului, nu pentru că ar curge numai pe această lăţime - căci pe parcurs se lăţeşte de două ori şi de trei ori pe atât -, ci pentru că acolo este locul cel mai îngust şi cel mai potrivit pentru construirea unui pod. Cu cât spaţiul se îngustează mai mult aci - deoarece apa coboară dintr-o întindere largă, pentru a intra din nou în alta şi mai mare - cu atât se face mai năvalnică şi mai adâncă. Încât şi împrejurarea aceasta se adaugă la greutatea construirii podului. Concepţia măreaţă a lui Traian se vădeşte şi din aceste lucrări. Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decât stâlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice că au fost făcuţi numai ca o dovadă că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă. Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo şi construi acest pod, pentru ca transporturile să se facă peste el cu uşurinţă. Dimpotrivă, lui Hadrian i-a fost teamă că barbarii vor birui străjile acestuia şi vor avea trecerea lesnicioasă spre Moesia; de aceea, distruse partea de deasupra".
Potrivit lui Cassius Dio, "Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo....", ceea ce ar indica faptul că această operă a început încă din anul 102, după terminarea operaţiunilor militare. Împăratul a început să se gândească la realizarea acestui pod cel puţin din iarna anilor 101-102, când îngheţarea Dunării a înlesnit acţiunea de diversiune în Moesia Inferior a dacilor şi a aliaţilor lor. Aceasta subliniază iarăşi intenţia lui Traian de a lega temeinic de imperiu teritoriile anexate şi, fără îndoială, de a transforma întregul regat al lui Decebal în provincie.
Citește și: Echipa de Judo a României, pe podium la Openul de la Sofia: Ce rezultate au obținut
Construirea podului a fost imortalizată prin baterea de către senatul roman a unei monede de bronz. Podul este redat schematic, cu două turnuri dreptunghiulare la capete împodobite cu statui; de un capăt al podului este legată o corabie. Probabil tot cu acest prilej s-a bătut şi moneda cu reprezentarea zeului Danuvius.
Tot de la Cassius Dio aflăm că podul sau cel puţin structura de lemn de deasupra a fost distrusă la porunca generalului, şi apoi a împăratului roman Hadrian (117-138 d.Hr.), care se temea că "(...) barbarii vor birui străjile acestuia şi vor avea trecerea lesnicioasă spre Moesia; de aceea, distruse partea de deasupra", potrivit lucrării "Istoria românilor. Moştenirea timpurilor îndepărate" (vol.I, Editura Enciclopedică, 2001).
Columna lui Traian, monument ridicat la Roma şi inaugurat la 12 mai 113 d.Hr., opera aceluiaşi celebru arhitect, reprezintă podul de peste Dunăre, abia după scena (XC) în care sunt reprezentaţi un grup de daci închinându-se lui Traian, mai precis de comaţi, bărbaţi şi copii, fugiţi din calea războiului, care întind mâinile în semn de rugă spre împărat, cerând poate îngăduinţa să li se permită revenirea la vetrele lor. Rugămintea le-a fost îndeplinită, dovadă stând reprezentarea scenei, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte podul de peste Dunăre (XCVIII-XCIX), scena îl înfăţişează pe Traian pe cale de a aduce o jertfă cu prilejul inaugurării podului: "Traian trecu Istrul pe acest pod şi a purtat război mai mult cu chibzuială decât cu înfocare, biruindu-i pe daci după îndelungi şi grele strădanii. El însuşi dădu multe dovezi de pricepere la comandă şi de vitejie, iar oştenii trecură împreună cu dânsul prin multe primejdii şi dădură dovadă de vrednicie."
În anul 1856, scăderea nivelului apelor fluviului a scos la iveală cei 20 de piloni, pe care fuseseră fixate arcele din lemn ale podului. În perioada în care a fost construit Podul lui Traian, podurile definitive se construiau din zidărie de piatră. S-a apreciat că suprastructura realizată cu arce din lemn s-ar fi datorat timpului foarte redus pentru construcţia podului peste Dunăre. Potrivit inginerului de origine franceză, Edgar Duperex, care a studiat partea tehnică a resturilor construcţiei în 1906, dimensiunile podului erau următoarele: 1.134,90 metri lungime, 14,55 metri lăţime, 18,60 m înălţimea podului până la linia tablierului. Acelaşi inginer, a reconstituit, pe baza imaginilor existente, dispoziţia generală a podului peste Dunăre, reconstituire care se găseşte la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.
Citește și: VIDEO Un pilot ucrainean lovit de rachete rusești reușește să salveze viața a 20 de compatrioți
Astăzi, pe malul românesc al Dunării mai este vizibil un singur pilon, în apropiere de castrul roman Drobeta. Pilonul este o parte integrantă a parcului arheologic administrat de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.
