The Big Boxer. Motocicleta care crește

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 13.12.2019 - 10:35

Dacă, în lumea mașinilor, „downsizing“-ul este la ordinea zilei, în cea a motocicletelor, micșorarea motoarelor nu presează pe nimeni. Dimpotrivă chiar.

SHARE

Cu o cilindree de 1.802 de centimetri cubi, „Big Boxer“, cel mai mare motor cu doi cilindri opuși din istorie, va echipa noul model special BMW R 18.

Bavarezii produc motociclete din 1923, încă dinainte de a se apuca de mașini (BMW Dixi a apărut în 1928 și era un Austin 7 rebranduit).

Dacă prima motocicletă BMW, R32, nu avea frână pe roata față și dispunea de un motor boxer răcit cu aer, de 494 de centimetri cubi, cu doi cilindri, care dezvolta 8,5 cai putere la 3.200 rpm, acum, lucrurile stau cu totul altfel. Gama de motociclete BMW a evoluat spectaculos, dar și după 96 de ani boxerul este la putere.

În mai 2019, la Concorso d’Elenganza Villa d’Este, constructorul a prezentat Concept R 18, un prototip creat pentru fantezie și emoții puternice, care a adus esența motocicletelor clasice BMW Motorrad în era modernă.

Iar recent, prin prezentarea „Big Boxer“, cel mai mare motor cu doi cilindri opuși folosit vreodată în producția moto de serie, a fost confirmat și modelul de serie BMW R 18.

Cu un aspect exterior impresionant, inspirat parcă de o navă de luptă din filmul Star Wars, distribuție OHV (arbore cu came în blocul motor), supape dispuse lateral și cartere separate pentru motor și transmisie, „Big Boxer“ are aceleași caracteristici structurale principale care au distins primul motor boxer BMW Motorrad din 1923.

Cilindreea de 1.802 cmc rezultă dintr-un alezaj de 107,1 mm și o cursă de 100 mm. Iar propulsorul dezvoltă 91 de cai putere la 4.750 rpm și un cuplu maxim de 158 Nm la 3.000 rpm. Între 2.000 rpm și 4.000 rpm, este disponibil un cuplu de peste 150 Nm, aspect ce subliniază elasticitatea motorului.

Răcire cu aer/ulei, bloc motor divizat vertical

„Big Boxer“ este răcit cu aer/ulei, are cilindri cu chiulase mari și aripioare de răcire și cântărește 110,8 kilograme, cu tot cu cutia de viteze și cu sistemul de admisie. Blocul motor din aluminiu este divizat pe verticală.

Spre deosebire de motoarele boxer clasice de la BMW, cu două supape pe cilindru și răcire cu aer, arborele cotit al lui „Big Boxer“ este forjat din oțel călit și are un lagăr principal suplimentar, în centru, care a fost necesar pentru a preveni vibrațiile nedorite.

Ca și arborele cotit, cele două biele sunt montate pe lagăre simple și sunt și ele forjate din oțel călit. Pistoanele turnate din aluminiu au doi segmenți de compresie și unul de ungere. Iar suprafața metalului ușor este tratată cu NiCaSil.

Uleiul de ungere și de răcire este furnizat de un sistem cu carter uscat, cu o pompă de ulei cu două trepte,
printr-un lanț acționat de arborele cotit.

Distribuție ca la legendarul R 5 și R 51/2

Deși „Big Boxer“ are patru supape pe cilindru, aprindere dublă, o arhitectură modernă a camerei de ardere, injecție indirectă de benzină și sistem de gestiune electronică a motorului BMS-O, pentru cel mai bun cuplu posibil, plus un nivel optim de consum și de emisii, noul motor folosește configurația clasică OHV pentru distribuție – cum a făcut BMW Motorrad pentru o perioadă de circa 70 de ani.

Când a fost dezvoltată distribuția pentru „Big Boxer“, inginerii au fost inspirați de un motor foarte special din istoria BMW Motorrad, în ton cu conceptul Heritage: motorul boxer cu doi cilindri al modelelor R 5/R 51 (1936-1941) și R 51/2 (1950-1951), aceasta din urmă fiind prima motocicletă BMW cu motor boxer produsă după cel
de-Al Doilea Război Mondial.

În contrast cu alte design-uri OHV ale bavarezilor, acest motor are doi arbori cu came acționați de arborele cotit printr-un lanț cu role.

La fel ca la modelul istoric, la „Big Boxer“ cei doi arbori cu came sunt poziționați la stânga și la dreapta, deasupra arborelui cotit.

Avantajul acestui „boxer cu doi arbori cu came“ constă în tijele împingătoare mai scurte, ceea ce duce și la reducerea maselor aflate în mișcare, minimizând jocurile și dilatările lineare.

Cele două tije împingătoare acționează câte una pe o parte a cilindrului pentru admisie și una pentru evacuare, ghidate printr-un tub etanș deasupra cilindrilor.

Cele două supape de admisie și de evacuare din chiulase sunt acționate în perechi prin intermediul unor culbutori bifurcați.

Spre deosebire de tehnologia motoarelor folosită la scară largă în zilele noastre, jocul supapelor nu este reglat prin intermediul unor elemente hidraulice, ci – cum era cazul la majoritatea motoarelor clasice BMW cu două supape pe cilindru, răcite cu aer, timp de decenii întregi – printr-un șurub de reglaj cu câte o piuliță de blocare pentru fiecare supapă.

Șase trepte, ambreiaj anti-hopping și cardan

„Big Boxer“ este cuplat la o cutie de viteze cu șase trepte, amplasată într-un carter din două bucăți, din aluminiu, și gândită ca o cutie de viteze cu patru arbori, cu roți dințate cu dinți elicoidali.

Arborele de intrare în cutie, cu amortizare de șocuri, acționează cei doi arbori din cutie cu perechile de roți dințate.

Iar arborele de ieșire are rolul de a compensa distanța și de a inversa direcția de rotație. O treaptă de mers înapoi este disponibilă opțional.

Aceasta este acțio­nată de o roată dințată intermediară și de un motor electric și poate fi acționată manual.

Cum este cazul la majoritatea motoarelor boxer BMW Motorrad (cu excepția boxerelor răcite cu aer/apă cu curgere verticală, apărute în 2012), un ambreiaj monodisc uscat transmite cuplul generat de motor către transmisie.

Dar, la „Big Boxer“, pentru prima dată, ambreiajul este gândit ca unul „anti-hopping“ autonom – elimină oscilațiile nedorite ale roții spate cauzate de frâna de motor, la retrogradările agresive de treaptă.

Apoi, ca la toate motocicletele BMW cu motoare boxer, puterea este transmisă de la cutia de viteze la roata spate a lui R 18 printr-un arbore cardanic, cu transmisie finală în unghi, cu pinion conic și coroană dințată.

Arborele cardanic este un exemplu de tehnologie moto clasică și fascinantă, fiind nichelat și expus direct privirii, cum era cazul la modelele BMW Motorrad până în 1955.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te