Stocarea energiei, cea mai mare provocare a viitorului, din cauza „curentului verde”. Există 3 soluții de bază
Stocarea energiei electrice e deja o provocare și va fi și mai mare în viitor, din cauza „curentului verde” a cărui producție nu poate fi constantă, fotovoltaice și eolienele depinzând de Soare sau vânt. Conform specialiștilor, există 3 soluții de stocare de bază și 3 în lucru.
De fiecare dată când aprindem lumina, presupunem că energia electrică există deja în rețea.
În realitate, însă, sistemul energetic funcționează pe un echilibru extrem de delicat.
În fiecare secundă, cantitatea de energie produsă trebuie să fie aproape egală cu cea consumată. Dacă acest echilibru este perturbat, apar dezechilibre care pot afecta stabilitatea rețelei.
Iar dependeța „curentului verde” de Soare sau vânt dezechilibreză sistemul energetic. Cu cât ponderea energiei eoliene și fotovoltaice crește, cu atât această provocare devine mai complexă.
Energia solară și cea eoliană sunt disponibile în funcție de condițiile naturale, în timp ce cererea de energie urmează propriile variații de consum.
Prin urmare, una dintre cele mai importante întrebări ale ingineriei energetice moderne este cum se poate păstra, stoca, energia produsă de panourile fotovoltaice și eloliene până în momentul în care este nevoie de ea.
Citește și: Bulgaria a investit în baterii și se laudă că face milioane € din exportul de enegie electrică către România
Stocarea energiei, cea mai mare provocare a viitorului, din cauza „curentului verde”. Există 3 soluții de bază
Răspunsurile există de multe decenii și sunt diverse. Potrivit specialiștilor Autorității Naționale pentru Cercetare, sunt 3 soluții de bază.
Hidrocentralele cu acumulare prin pompaj reprezintă, încă, cea mai mare capacitate de stocare a energiei la nivel mondial. Principiul constă în pomparea electrică a apei din rezervorulbazinul inferior în cel superior al unei hidrocentrale pentru a stoca astfel surplusul de energie electrică în perioadele în care cererea din rețeaua electrică este scăzută. Apoi, apa pompată e lăsată să curgă gravitațional înapoi prin turbine, pentru a genera energie electrică atunci când cererea de energie crește.
Bateriile de stocare cu tehnologie litiu-ion au devenit, în ultima perioadă, soluția dominantă pentru stocarea pe durate scurte și medii, iar dezvoltarea lor a însoțit expansiunea energiei regenerabile.
O altă tehnologie de stocare a energiei utilizează aerul comprimat (Compressed Air Energy Storage – CAES). Tehnologia este în exploatare comercială încă din 1978, când la Huntorf, în Germania, a fost pusă în funcțiune prima centrală de acest tip.
Citește și: De ce în România nu se înmulțesc bateriile de stocare ca în Bulgaria? Energia revândută e dublu taxată
De atunci, însă, tehnologia a evoluat constant, iar cercetarea internațională urmărește astăzi sisteme mai eficiente, bazate pe stocarea căldurii rezultate în timpul comprimării, pe cicluri izotermice, pe aer lichefiat sau pe dioxid de carbon în stare supercritică.
Astăzi, cercetarea în domeniul stocării energiei urmărește creșterea randamentului, reducerea costurilor, extinderea posibilităților de amplasare și dezvoltarea unor soluții adaptate fiecărui sistem energetic.
Se lucrează la sisteme modulare de stocare, inclusiv în România
În paralel cu marile instalații industriale, cercetătorii explorează sisteme modulare, distribuite, care pot fi instalate în apropierea surselor de producție și pot reduce presiunea asupra rețelelor electrice.
În acest context se înscrie și proiectul ProCAES, dezvoltat de Comoti - Romanian Research & Development Institute for Gas Turbines, explică specialiștii Autorității Naționale pentru Cercetare.
Cercetarea nu urmărește redefinirea principiului stocării energiei în aer comprimat, ci dezvoltarea unor componente și soluții inginerești care să poată fi integrate în astfel de sisteme și adaptate condițiilor din România.
Proiectul include realizarea unor compresoare și detentoare performante, precum și evaluarea unei soluții modulare de stocare supraterană, destinată utilizării în proximitatea parcurilor fotovoltaice și eoliene.
Dincolo de rezultatul tehnic, un astfel de demers contribuie la consolidarea competențelor naționale în domeniul echipamentelor energetice și al transferului tehnologic către industrie.
Doar 1% din capacitatea totală de stocare a energiei din Europa, în România
România adăpostește în prezent doar circa 1% din capacitatea totală de stocare a energiei din Europa, mult sub potențialul, resursele și nevoile sale.
Avem, așadar, mult de lucru în acest domeniu, atât prin cercetare, cât și prin investiții, dezvoltare industrială și politici publice coerente.
În istoria tehnologiei, progresul apare rareori printr-o singură descoperire spectaculoasă.
Cel mai adesea, el rezultă din îmbunătățirea continuă a unor soluții existente, din adaptarea lor la noi contexte și din acumularea unei expertize care permite fiecărei generații să construiască pe ceea ce generațiile anterioare au realizat, afirmă Autoritatea Națională pentru Cercetare.