Alina Ungureanu este unul dintre psihologii care ajută persoanele vârstnice să îşi găsească liniştea interioară cu ajutorul meloterapiei, adică a terapiei prin muzică.
'Închideţi ştirile care sunt negative, închideţi tot ce influenţează negativ sistemul nervos, deschideţi muzica pe toate canalele şi veţi fi fericiţi' - este îndemnul neurochirurgului Alexandru Vlad Ciurea, care spune că muzica ne influenţează total.
Situația financiară a lui Cătălin Botezatu este una foarte ciudată. Newsweek arăta că anul trecut este căutat că nu își plătise o datorie de milioane. Acum, susține că el este cel care a pierdut bani și nu crede că îi mai recuperează.
Cei care au achiziţionat direct bilete de la Blue Air îşi pot recupera banii şi compensaţiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea şi asistenţa pasagerilor.
ANAF nu a reușit să recupereze decât a opta parte din prejudiciul de 60 milioane de euro pe care l-au stabilit judecătorii în procesul numit în media „Voiculescu-ICA”. Nouă inculpați din 14 spun că sunt insolvabili.