Preşedinta interimară a Senatului Alina Gorghiu a anunţat că a depus un amendament la proiectul legii bugetului de stat pe 2023 care prevede majorarea alocării bugetare cu 15 milioane lei pentru achiziţia a încă 1.000 de brăţări electronice pentru agresori.
Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, afirmă că nu există ''ton conflictual'' nici în coaliţie şi nici în PNL, ci doar preocupări pentru ca toate lucrurile să iasă conform obiectivelor fixate.
Social-democrații se întâlnesc, luni seara,la ora 18.00, la sediul central al partidului, după demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu. Mihai Tudose și Titus Corlățean sunt numele vehiculate.
Conducerea Ministerului Educaţiei va fi preluată interimar de către ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a anunţat, vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Sorin Cîmpeanu a anunţat că a decis, din proprie iniţiativă, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei. "A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învăţământ", a afirmat el.