„În fiecare zi există provocări. Nu există ton conflictual nici în coaliţie, nici în interiorul Partidului Naţional Liberal, dar există preocupări pentru că ne dorim ca toate lucrurile să iasă conform obiectivelor pe care ni le am fixat", a declarat Gorghiu, luni, la Senat.
Referindu-se la negocierile purtate de Guvern pentru majorarea salariului minim brut pe economie, Gorghiu a amintit că premierul Nicolae Ciucă a avut o discuţie cu sindicatele pe această temă şi urmează una cu patronatele.
„Premierul a avut discuţia cu sindicatele. Urmează săptămâna aceasta cu patronatele. Ne dorim creşterea salariului minim brut pe economie.
Citește și: Putin, pe urmele lui Ceaușescu, în „războiul tuturor”: După Anul Nou va declara Legea marțială
Cred că sunt 2 - 2,2 milioane de angajaţi care sunt sub acest salariu pe care îl doresc sindicatele.
Citește și: Cupa Mondială în Qatar, un focar de spionaj. Rusia și Iranul, cele mai active. Se iau date personale
Dânşii au spus 3.000 de lei, vedem ce vor spune patronatele în această săptămână, astfel încât, în urma consultării, să ajungem să avem şi sindicatele mulţumite, dar să avem şi un mediu de afaceri care să poată să susţină această măsură", potrivit Agerpres.