Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea 'gratuită, sigură şi voluntară' aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa, afirmă Vasile Băbescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Invocarea rădăcinilor și valorilor creștine în discursul politic al Alianței pentru Unitatea Românilor (AUR) a ridicat întrebări referitoare la legăturile partidului cu BOR.
În materie de imagine, Biserica Ortodoxă Română a făcut un joc dublu: a susținut, inițial, pelerinajul la peșterea Sfântului Andrei, însă a ignorat evenimentul religos când se prefigura o participare redusă, deci un eșec. Perdantul principal pare să fie Teodosie Tomitanul.
Pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, va avea loc în acest an în condiţiile stării de alertă, de duminică până marţi, la eveniment putând participa doar credincioşii bucureşteni.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că, „pentru prezervarea fundamentalei libertăţi religioase, măsurile sanitare privind prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie luate cu maxim discernământ şi atentă bunăvoinţă”.