Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului Transylvania Open.
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 3, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului Transylvania Open.
Mircea Lucescu este internat în stare gravă la Spitalul Universitar din București, după complicații apărute în urma unei gripe severe. În acest context, Federația Română de Fotbal ia în calcul un plan de rezervă pentru banca naționalei.
Selecţionerul Naţionalei României, Mircea Lucescu, este internat din nou în spital, pentru a treia oară. I se administrează antibiotice intravenos, pentru a fi mai eficace.
Internaţionalul uruguayan Matias Vecino, jucătorul echipei italiene de fotbal Lazio Roma, va fi al doilea transfer din această iarnă al formaţiei spaniole Celta Vigo, la care evoluează portarul român Ionuţ Radu, informează EFE.
Elveţianca Malorie Blanc a câştigat sâmbătă slalomul super-uriaş feminin de la Crans-Montana (Elveţia), obţinând cu această ocazie prima sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, informează AFP.
Americanul Christian Harrison şi britanicul Neal Skupski sunt „regii” și belgianca Elise Mertens și chinezoaica Shuai Zhang, „reginele”, la dublu, de la Australian Open 2026.
Care spune aplicaţia de Android ChatGPT că sunt şansele matematice de calificare ale FCSB, mai departe, în competiţia Europa League? Lucrurile sunt la limită, foarte strânse.
Procesul fostului director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” poate începe.