Formula E: BMW a preluat conducerea în clasamentul echipelor după a 3-a rundă

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 21.01.2020 - 10:19

Maximilian Günther a obținut victoria în cea de-a treia cursă a sezonului Formula E 2019/2020, Santiago E-Prix (Chile), după o depășire în ultimul tur, iar BMW i Andretti Motorsport a preluat conducerea în clasamentul echipelor.

SHARE

Cel de-al 6-lea sezon Formula E, echivalentul F1 cu monoposturi electrice, în care sunt implicați constructori precum Audi, BMW, Mercedes, Porsche, Jaguar sau Nissan, a început pe 22 noiembrie 2019. Prima cursă, Diriyah E-Prix R1, a fost câștigată de Sam Bird de la Envision Virgin Racing. Apoi, cea de-a doua cursă s-a desfășurat pe 23 noiembrie tot în Arabia Saudită, în Diriyah E-Prix R2 impunându-se Alexander Sims de la BMW i Andretti Motorsport.

Cea de-a treia etapă a sezonului de Formula E a avut loc weekend-ul trecut în Santiago de Chile. În vârstă de 22 de ani, Maximilian Günther a reuşit primul succes din cariera în Formula E și a devenit cel mai tânăr învingător de etapă din istoria competiţiei. Cele 25 de puncte câştigate au dus BMW i Andretti Motorsport pe primul loc în clasamentul echipelor. 

Alexander Sims, coechipierul lui  Günther, a abandonat la Santiago. În calificări, Sims s-a chinuit pe o pistă care încă era alunecoasă pentru cei din prima grupă. După trei pole position la rând, el a fost obligat să ia startul doar de pe locul al 15-lea pe grilă. Günther a profitat de condiţiile mult mai bune de pistă din grupa a treia şi a progresat în Super Pole, unde locul secund i-a permis să ia startul din prima linie a grilei.

În timp ce Sims a fost implicat în numeroase dueluri strânse, în pluton, la startul cursei, şi, apoi, a abandonat, după ce a intrat în glisierele de protecţie, Günther şi-a găsit un loc printre primii trei clasaţi. Spre finalul cursei, el a beneficiat de eficienţa energetică a monopostului BMW iFE.20 şi de strategia remarcabilă a echipei. Într-o dispută captivantă pentru locul 1, el a reuşit să-l depăşească pe António Félix da Costa în ultimul tur şi să treacă primul linia de sosire din Chile.

Formula E - Clasamentul piloților după etapa 3/14

1. Stoffel Vandoorne 38p; 2. Alexander Sims 35p; 3. Sam Bird 28p; 4. Maximilian Günther 25p; 5. Lucas di Grassi 24p; 6. Oliver Rowland 22p; 7. António Félix da Costa 21p; 8. Mitch Evans 21p; 9. André Lotterer 18p; 10. Edoardo Mortara 18p; 11. Nyck de Vries 18p; 12. Pascal Wehrlein 12p; 13. Robin Frijns 10p; 14. James Calado 10p; 15. Daniel Abt 8p; 16. Jean-Éric Vergne 4p; 17. Felipe Massa 2p; 18. Jérôme d'Ambrosio 2p; 19. Brandon Hartley 2p.

Formula E - Clasamentul echipelor după etapa 3/14

1. BMW i Andretti Motorsport 60p; 2. Mercedes-Benz EQ Formula E Team 56p; 3. Envision Virgin Racing 38p; 4. Audi Sport Abt Schaeffler 32p; 5. Panasonic Jaguar Racing 31p; 6. DS Techeetah 25p; 7. Nissan e.Dams 22p; 8. RoKit Venturi Racing 20p; 9. TAG Heuer Porsche Formula E Team 18p; 10. Mahindra Racing 14p; 11. Geox Dragon 2p.

Următoarea etapă a Campionatului FIA Formula E ABB 2019/2020 va avea loc pe 15 februarie în Mexico City (Mexic).

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te