Sâmbătă, Anglia reușise să treacă de Noua Zeelandă cu un scor concludent la acest nivel: 19 - 7. Anglia va juca astfel a patra finală din istorie, după cele din 1991, 2003 și 2007. Cu o Cupă Mondială câștigată în 2003, Anglia este singura echipă din emisfera de nord care se poat mândri cu acest trofeu.
Africa de Sud se afla înaintea acestei semifinale pe locul 4 în ierarhia mondială și este câștigătoarea "The Championship" sau 4 Nations 2019 din emisfera sudică , competiție la care mai participă Noua Zeelandă, Australia și Argentina.
Africa de Sud este deținătoarea a două Cupe Mondiale câștigate în 1995 și în 2007, atunci când sud-africanii au învins Anglia.
Țara Galilor, echipă aflată pe locul trei în ierarhia Mondială, este câștigătoarea ediției din acest an a Turneului celor 6 Națiuni, competiție în care a învins Anglia.
Țara Galilor va întâlni vinerea viitoare Noua Zeelandă în finala mică, la ora 11.00.
Anglia va juca împotriva Africii de Sud , sâmbătă, de la ora 11.00. Ambele partide vor putea fi văzute ăe TVR1 și TVR HD.