Schi alpin: Lindsey Vonn a obţinut a 84-a sa victorie în Cupa Mondială
Schioarea americană Lindsey Vonn, în vârstă de 41 de ani, a câştigat sâmbătă proba feminină de coborâre de la Zanchensee (Austria), obţinând cu această ocazie a 84-a sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, informează AFP.
Cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina, "Speed Queen" a strălucit pe traseul din staţiunea austriacă, scurtat din cauza condiţiilor meteo.
Schi alpin: Lindsey Vonn a obţinut a 84-a sa victorie în Cupa Mondială
Vonn s-a impus cu timpul de 1 min 06 sec 24/100, reuşind să o devanseze cu 37/100 pe Kajsa Vickhoff Lie din Norvegia, clasată pe locul secund.
Treapta a treia a podiumului a fost ocupat de o altă schioare din Statele Unite, Jacqueline Wiles, la 48/100.
Revenită în circuitul mondial anul trecut, după mai bine de cinci ani de la retragere şi eliberată de problemele la genunchi după ce i-a fost montată o proteză din titan care îi permite să schieze fără dureri, Vonn şi-a redescoperit cea mai bună formă în această iarnă, motivată şi de perspectiva participării la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina.
Deşi a declarat joi că nu îşi va asuma ''niciun risc" înaintea JO 2026, care vor debuta în mai puţin de o lună, americanca şi-a confirmat încă o dată statutul de regină a probelor de viteză, asigurându-şi a 84-a victorie din carieră şi a doua din această iarnă, după cea de la St Moritz (Elveţia), din luna decembrie.
Vonn a urcat de cinci ori pe podium de la debutul sezonului, în şase curse, dominând în prezent clasamentul Cupei Mondiale la coborâre, cu 340 de puncte.
Proba de sâmbătă a fost întreruptă timp de câteva zeci de minute după o căzătură a austriecei Magdalena Egger, care s-a oprit în plasa de protecţie de pe marginea pârtiei. Egger, care a a urcat în premieră pe podiumul Cupei Mondiale luna trecută (locul 2, în spatele lui Vonn, în coborârea de la St Moritz), a fost transportată cu elicopterul la spital, acuzând dureri la genunchi.
Etapa de Cupă Mondială de la Zauchensee continuă duminică cu un slalom super-uriaş.