Ce spune Ilie Năstase, primul „Nr. 1” din istoria ATP, despre revenirea Simonei Halep în topul WTA

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 06.03.2024 - 09:21
Ce spune Ilie Năstase, primul „Nr. 1” din istoria ATP, despre revenirea Simonei Halep în topul WTA - Foto: Facebook/Ilie Năstase

Ce spune Ilie Năstase, primul „Nr. 1” din istoria ATP, despre revenirea Simonei Halep în topul WTA? Fostul tenismen explică cum ar putea urca din nou Simona în clasamentul mondial, după ce nu a mai jucat de aproape 2 ani.

SHARE

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că Simona Halep, care poate reveni în circuitul WTA după reducerea suspendării de către TAS, are posibilitatea de a ajunge din nou în elita tenisului mondial, neavând o problemă de ordin fizic, informează Agerpres.

Citește și: Cum a reușit Halep să reducă pedeapsa, când va reveni pe teren și de ce Mouratoglou e marele învins?

Ce spune Ilie Năstase, primul „Nr. 1” din istoria ATP, despre revenirea Simonei Halep în topul WTA

"Numai Simona poate şti cât de repede vrea să revină şi cât de bine ar putea juca acum. Eu zic că este o performanţă ceea ce s-a obţinut la TAS.

Problema este că a durat mai mult procesul decât decizia de nouă luni. Procesul a durat un an şi şase luni şi decizia este de nouă luni. Asta este problema.

Ea o să joace, nu are problemă de tenis să facă performanţă, probabil că va primi wild card la toate turneele la care doreşte ea să joace şi atât. Ştiţi că sunt mulţi care se accidentează nouă luni şi revin după un an, nu este o problemă asta.

Simona Halep ar putea reveni în top, e tânără, la nivel fizic stă bine Nu are nicio problemă, a fost numărul unu. În plus ea s-a pregătit în toată perioada asta cât a fost procesul şi nu cred că are o problemă de formă de joc. Nu are meciuri, asta este altceva, dar are antrenament", a declarat Năstase.

Primul număr 1 din istoria clasamentului ATP consideră că avocaţii angajaţi de Halep merită felicitaţi pentru decizia obţinută la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Citește și: Ce a spus tatăl Simonei Halep după decizia TAS: „Suntem puțini triști”

"Nu este o problemă a României, este problema ei, este un succes al avocatului, care trebuie felicitat. Probabil că dacă se duceau peste ei mai devreme nu mai dura un an şi şase luni. Nu au făcut treaba asta, dar dacă au reuşit până la urmă să obţină nouă luni este foarte bine", a mai spus Ilie Năstase.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea română de tenis Simona Halep şi i-a redus la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

În comunicatul publicat de TAS se precizează că tribunalul a făcut publica partea ''operativă'' a deciziei în acest caz, care a avut două părţi, prima în care substanţa interzisă roxadustat a fost detectată în proba de urină prelevată Simonei Halep pe 29 august 2022, în timp US Open, iar a doua acuzaţie legată de paşaportul biological sportive (ABP), mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanţă sau metodă interzisă.

În decizia din 22 septembrie 2023, tribunalul independent al Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) a găsit-o pe Halep vinovată de încălcarea regulamentului antidoping în ambele cazuri şi a dictat o perioadă de suspendare de patru ani.

Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

ITIA a precizat atunci că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriţionale din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv şi a fost suspendată patru ani pentru dopaj.

Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care produce Schinoussa Superfoods, după ce testul pozitiv la roxadustat (medicament folosit de oamenii cu anemie, n. red.) din 2022, de la US Open.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te