Citește și: Mircea Pașcu, care îl slăvea pe Ceaușescu, va face geopolitică la BNR. Amic cu Isărescu din comunism
„Ma uit cum lui Begu ii fuge meciul din mâna cu Martic. La fel cum i-a scăpat lui Buzarnescu meciul cu Venus Williams și Soranei Cristea cu Zidansek, la Roland Garos.
Numitorul comun? Nu au stofa de campioane, nu lupta, nu reușesc sa se mobilizeze. La primul obstacol cedează psihic!
Ar face bine, cred, ca din banii câștigați sa își angajeze o persoana care sa le fortifice psihicul …
Altfel, vor rămâne pana la capăt la marginea marii performante, mulțumindu-se sa “ciupească” ici, colo, cate un meci mai acătării, dar nu vor fi niciodată ceea ce se cheamă mari campioane …
Citește și: Mircea Pașcu, autorul unei cărți de laude la adresa Uniunii Sovietice, numit comisar european
Și e păcat!”, scrie Mircea Pașcu pe FB.
Pașcu a avut stofă de „campion” sub toate regimurile, el ducând-o foarte bine și sub comunism și în capitalism.
Mircea Pașcu a știut să slujească toate regimurile
Acum, este angajat la Banca Națională a României fără concurs doar pentru că lui Isărescu i s-a părut folositor. După ce a fost 4 ani ministru al Apărării în guvernul Năstase (condamnat de două ori la pușcărie), a prins 12 ani în Parlamentul European.
Pașcu a dus-o bine și în comunism pentru că a știut pe cine să laude. După ce a ajuns doctor în științe politice la școala de cadre și îndoctrinare Ștefan Gheorghiu, pleacă la studii în Anglia.
În anii ’80, cei mai negri ai comunismului, în care România se cufunda în sărăcie, beznă și foamete, Partidul Comunist Român îl trimitea pe Ioan Mircea Pașcu în Anglia pentru a scrie o carte despre „pace“ și „cursa înarmărilor“, obsesile de la acea vreme, ale lui Ceaușescu.
Adulatorul lui Ceaușescu, Mircea Pașcu le jignește pe Begu și Cîrstea: Sunt la marginea performanței
Ioan Mircea Pașcu a publicat cartea „Armele și politica“, apărută la Editura Politică în 1989.
Cartea are un limbaj liniar, cu citate însăilate la fiecare pagină. Pentru a se pune la adăpost, cele mai importante concluzii sunt trase de Nicolae Ceaușescu sau de Partidul Comunist.
Pașcu merge până la a-și cere scuze că, în război, am supărat marele prieten de la Răsărit:
„Tovarășul Nicolae Ceaușescu arată că momentul în care burghezia, îndeosebi fascismul, a împins armata noastră în războul nejust împotriva Uniunii Sovietice constituie o excepție, nu caracterizează poporul român“.
„Noi considerăm – arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu – că problema fundamentală a păcii contemporane o constituie oprirea cursei înarmărilor și trecerea la dezarmare, în primul rând la dezarmarea nucleară... și asigurarea dreptului suprem al popoarelor, al oamenilor la existență, la libertate și independență, la viață, la pace“, scrie Pașcu.