Informația a fost confirmată aseară, de Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație.
Guvernul, nouă propunere pentru profesori
„Pentru personalul didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control și didactic auxiliar), prime pentru susținerea carierei didactice de 2.000 de lei net, sumă forfetară, primită pe data de 5 iunie, și 2.000 lei net, primiți pe data de 5 octombrie", a transmis Executivul.
30% (adică 600 de lei) garantată este suma forfetară. Pentru diferența de 70%, adică 1.400 de lei, este vorba despre bani pentru achiziția de laptopuri, tablete, cărți, materiale didactice.
Va fi nevoie, dacă lucrurile vor sta astfel, de documente justificative pentru decont, pana la încheierea proiectelor europene pe finanțare din PNNR, conform Digi24.
Citeşte şi: Polițiștii din penitenciare intră în grevă. Vor bloca puşcăriile prin „exces de zel". Ce cereri au
"Facem precizarea că cei 2.000 lei din octombrie se vor acorda în fiecare an, până în anul 2027”, a informat Guvernul.
Executivul a mai precizat că, în cazul cadrelor nedidactice, va avea loc o majorare de 8% - 9% a salariilor și vor primi de asemenea prime de câte 500 de lei net, în luna iunie și 1.000 de lei net, în luna octombrie, „din care 30% suma forfetară și 70% pentru cursuri de igienă și altele asemenea”.
Potrivit Guvernului, și acești 1.000 lei din octombrie se vor acorda în fiecare an până în anul 2027.
Citeşte şi: Amenințare cu greva la CFR, unde trenurile „gonesc”, în medie, cu 40 km/oră. Se circulă ca în 1937
De asemenea, profesorilor li s-a promis și încheierea unui acord cu cele două partide de guvernământ, PSD și PNL, care sa cuprindă toate aspectele din viitoarea Lege a salarizării, Educația fiind prioritate.
Se porneşte de la principiul că salariul debutantului este la nivelul salariului mediu brut pe economie.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a precizat că oferta a fost comunicată profesorilor, iar marți vor avea un răspuns din partea acestora.