Este vorba în total despre aproape 4.000 de euro. Reparațiile au fost realizate la firma Darex, adică exact acolo unde, într-o funcție de conducere, este un bărbat a cărui soție lucrează la Primăria Dornești.
O Dacie Logan second hand costă cam preţul reparaţiilor făcute de Primăria Dorneşti. Luța a încercat să treacă prin Consiliul Local un proiect pentru reabilitarea și modernizarea Dispensarului din Dornești. Suma alocată era de 5,2 milioane de lei.
4.000 de euro pentru un Logan
Consilierii locali au considerat această sumă mult prea mare, aşa că au respins proiectul. Edilul a început să-i acuze pe consilierii locali ce s-au opus acestei iniţiative.
”Mi-ar fi plăcut să fiu combătut într-un mod constructiv, motivându-și fiecare votul acordat sau să vină cu alte propuneri de tipul: excluderea dotărilor, a mansardării sau a altor capitole de cheltuieli pe care nu le-au considerat oportune.
Citeşte şi: 13 milioane de lei plătiți pentru deszăpezire, în luna iulie. Banii, luați de finul primarului
În acest fel, ar fi dat dovadă că reprezintă interesele cetățenilor și nu că acționează strict influențați de un contracandidat politic care nu urmărește decât să respingă proiectele pe care le inițiez pentru dezvoltarea localității”, sunt acuzele aduse de Gheorghe Luța, conform monitorulsv.ro.
Citeşte şi: Locuiesc la 20 de km de oraș, dar primesc apă în butoaie de la Primărie. Apă cu porția pentru săteni
Din totalul de 13 consilieri locali, 9 au votat împotrivă, inclusiv unul din propriul partid. Acum câțiva ani, Luţa a dat din banii contribuabililor din Dornești suma de 90.000 de euro, pentru lung de 150 de metri.
Ulterior, el a introdus în ședința de Consiliu Local un proiect, prin care dorea să asfalteze un drum de 500 de metri cu 600.000 de euro.